Într-o conferință de presă, susținută Joi, 19 August, procurorul general, Alexandr Stoianoglo le-a declarat jurnaliștilor prezenți că, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Superior de Securitate (CSS), președinta Sandu i-a p
• Actualitate
19.08.21 - 13:38
E prima mea apariție publică după metamorfozele politice din țară și ulterioarele intervenții, inclusiv de ordin legislativ, cu impact instituțional, precum și campania denigratoare dezlănțuită împotriva instituției și a mea perso
• Actualitate
19.08.21 - 13:32
Talibanii au acces la 0,1 pînă la 0,2 la sută din rezervele financiare totale ale Afganistanului, a afirmat, Miercuri, preşedintele Băncii Centrale afgane (DAB), care a părăsit ţara. Ajmal Ahmady a precizat că rezervele internaţionale
• Actualitate
19.08.21 - 01:56
Datele actuale nu indică faptul că este necesară efectuarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19, a anunțat Miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), adăugînd că toate persoanele vulnerabile din lume ar trebui să fie co
• Actualitate
19.08.21 - 01:54
Statele membre UE trebuie să primească persoanele din Afganistan care sunt „în pericol imediat”, a spus Comisia Europeană, potrivit Euronews. „Jurnaliștii, angajații ONG-urilor și militanții pentru drepturile omulu
• Actualitate
19.08.21 - 01:52
Aspirina ar putea ajuta la tratarea formelor agresive de cancer de sîn, susțin mai mulți cercetători britanici, care au pornit un studiu pentru a dovedi dacă, într-adevăr, medicamentul ieftin și disponibil pe scară largă ar putea
• Actualitate
18.08.21 - 13:24
Puiu Englezu a devenit celebru acum cîţiva ani, atunci cînd a apărut la o nuntă de la Timișoara unde cîntă Nicolae Guță (cîntăreț de manele) cu o cravată făcută din zale de aur. De altfel, fiind unul dintre cei mai
• Actualitate
18.08.21 - 13:22
Demersul celor 14 ONG-uri care au solicitat  Parlamentului RM să se abțină de la examinarea proiectelor de legi în regim de urgență fără o justificare plauzibilă, să respecte transparența decizională a provocat discuții aprinse
• Actualitate
18.08.21 - 13:12
Potrivit noului raport publicat săptămîna trecută de grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale (IPCC), pe continentul european se vor intensifica valurile de căld
• Actualitate
17.08.21 - 12:59
De cînd Președintele american Joe Biden a anunțat în luna Aprilie retragerea completă a trupelor americane din Afganistan, s-a vorbit mult despre modul în care China ar putea profita de această mișcare pentru a umple vidul
• Actualitate
17.08.21 - 12:56
Peste 136 de mii de copii din toată țara ar urma să primească un ajutor financiar unic de o mie de lei către începutul noului an școlar. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de un grup de depu
• Actualitate
16.08.21 - 18:03
Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește marți, 17 august, în ședință, după o pauză de două luni, ultima dată convocîndu-se pe 15 iunie. Pe ordinea de zi sînt 41 de chestiuni. CSM va examina cererea de demisi
• Actualitate
16.08.21 - 18:00
Rusia va evacua o parte din cei aproximativ 100 de angajaţi ai Ambasadei din Afganistan, a declarat Luni Zamir Kabulov, reprezentantul special al Preşedintelui Vladimir Putin pentru Afganistan, la postul de radio Eho Moskvî, transmite Re
• Actualitate
16.08.21 - 13:29
Amputările, lapidarea și executarea publică a celor acuzați de infracțiuni ar putea să devină din nou practici frecvente în Afganistan, în contextul revenirii la putere a talibanilor, a recunoscut grupul militant, conform The Indep
• Actualitate
16.08.21 - 13:28
Talibanii au intrat Duminică în Capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane. Secretarul american de stat Antony Blinken a recunoscut că talibanii au avansat "mai repede decît am
• Actualitate
15.08.21 - 18:35
Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, va renunţa la putere în cîteva ore, susţine postul Al Arabiya, citînd surse, scrie news.ro. Potrivit surselor Al Arabiya, Preşedintele va demisiona şi se va forma apoi un Guvern i
• Actualitate
15.08.21 - 16:27
Insurgenţii talibani au intrat Duminică în Capitala Afganistanului, Kabul, a declarat un oficial al Ministerului afgan de Interne, în timp ce SUA a evacuat diplomaţii din Ambasada sa cu elicopterul, informează mediafax. Îna
• Actualitate
15.08.21 - 16:25
O poezie găsită prin arhivele statului, scrisă de Camil Petrescu probabil prin anii ’50, ne face să ȋnţelegem că românii, de atunci și pîna astăzi, nu s-au schimbat prea mult. Camil Petrescu (n. 22 Aprilie 1894 — d. 1
• Actualitate
15.08.21 - 16:23
Producătorii de medicamente Pfizer, BioNTech şi Moderna vor cîştiga probabil, în următorii ani, miliarde de dolari de pe urma rapelurilor vaccinurilor împotriva Covid-19, pe o piaţă care ar putea rivaliza cu vînzările a
• Actualitate
15.08.21 - 12:49
Prima creștere a insecurității alimentare în Europa și America de Nord de cînd ONU a început să colecteze datele în 2014 Anul trecut, cînd pandemia i-a forțat pe Mariassunta Seccia și pe soțul ei Rodolfo să renu
• Actualitate
15.08.21 - 12:47