ZODIILE PE CARE NU LE POTI MINTI NICIODATA! SINT ADEVARATE DETECTOARE DE MINCIUNI!

Cinci zodii sînt adevărate detectoare de minciuni, datorită unei bune intuiții și unui spirit de observație extrem de dezvoltat. Dacă unii nativi zîmbesc și merg mai departe atunci cînd cineva caută să îi păcălească, alții nu sînt la fel de toleranți.

Scorpionii sînt adevărate detectoare de minciuni! Nativii în această zodie pot repera persoanele false de la distanță. Datorită intuiției lor incredibile și abilității lor extraordinare de a observa tot ce se întîmplă în jurul lor, Scorpionii pot fi detectivi minunați. Ei știu că lumea este plină de oameni care vor să îi înșele pe alții și le este foarte greu să aibă încredere în cineva. Acești nativi pot vedea ceea ce alții nu reușesc să vadă și pot „citi” oamenii ca nimeni altcineva. Fiind persoane foarte sincere, Scorpionii văd lipsa de onestitate drept un semn de slăbiciune și simt nevoia să descopere adevărul în orice situație. Dacă suspectează că cineva minte, Scorpionii nu vor avea odihnă pînă cînd nu vor afla care este adevărul.

Gemenii sînt cunoscuți pentru curiozitatea lor și spiritul bun de observație. Persoanele care vor să îi mintă trebuie să reușească să își potrivească perfect cuvintele cu limbajul corpului și expresia feței - acești nativi îi vor bombarda cu întrebări și vor urmări cu atenție fiecare mișcare a lor. Nu le scapă niciun indiciu în privința lipsei de sinceritate.

Nativii acestei zodii sînt mult prea inteligenți pentru a crede minciuni banale. Însă, ei nu sînt genul de oameni care să expună mincinoșii și să le strice imaginea în fața altor persoane. În schimb, ei reacționează la minciuni zîmbind și făcînd comentarii sarcastice.

Fecioara este o altă zodie care are talentul de a citi expresiile feței. Nativii acestei zodii pot detecta chiar și semnele subtile că o persoană minte. Acești nativi sînt mai analitici și mai cinici decît Gemenii, așa că dacă suspectează că cineva minte, îi vor observa limbajul corpului și vor asculta cu atenție fiecare cuvînt rostit, pentru a aduna informații.

Fecioarele sînt foarte inteligente și observă repede indicii cărora alte persoane nu le dau importanță. Acești nativi vor începe să pună diverse întrebări pe care le gîndește special ca să verifice care este adevărul. Însă, pentru că sînt persoane tăcute și rezervate, nu vor arăta niciodată cu degetul mincinoșii. 

Capricornii sînt unii dintre cei mai sceptici nativi din întregul zodiac, care vor pune la îndoială orice și pe oricine. În plus, ei sînt foarte analitici și organizați, toate aceste trăsături făcîndu-i foarte greu de păcălit.

Atunci cînd descoperă că sînt mințiți, nici Capricornii nu îi expun pe cei lipsiți de onestitate, dar trec mai departe cu „o lecție învățată”.

Vărsătorii au minți ascuțite, un spirit de observație bun și o intuiție puternică, ceea ce îi face și pe ei adevărate detectoare de minciuni. Ei vor obosi mincinoșii cu întrebări pînă cînd aceștia se vor încurca în propriile povești inventate.

Totuși, acești nativi sînt foarte înțelegători și au răbdare să afle motivele pentru care au încercat unele persoane să îi mintă. În plus, ei tind să ierte persoanele care modifică puțin adevărul, cu scopul de a nu afecta relația pe care o au. În schimb, în privința persoanelor care îi mint încontinuu, lucrurile se schimbă – Vărsătorii îi vor face să regrete!

Sursa: a1.ro