ZODII CARE PUN MEREU RAUL INAINTE – ORICE S-AR INTIMPLA, SE GINDESC MEREU LA RAU!

”Paza bună trece primejdia rea”, spune o vorbă din popor, însă care sînt semnele din Zodiac care pun răul înainte, tocmai pentru a fi cît mai pregătite în caz de dezastru.

În cazul în care trebuie să-și facă planuri legate de cum va arăta viața lor, despre ce vor pune pe masă invitaților la petrecere sau pur și simplu ce vor cumpăra de la supermarket pentru a doua zi, aceste semne din zodiac pregătesc mai întîi cel mai negru scenariu pentru ca, în cazul în care ceva nu merge bine, să fie pregătite.

Capricornul

Fie că dă o petrecere sau se gîndește la ceea ce are de făcut pentru a doua zi la serviciu, Capricornul este în general cel mai prevăzător. Se gîndește la tot, pe toate planurile, inclusiv cum să-i țină pe copiii invitaților la un loc, sau cuminți pe scaun, pentru a nu-i distruge casa, ce să includă în meniu pentru cei care suferă de intoleranță la lactoză și are planul pregătit în cazul în care scad vînzările la serviciu. Scenariile sale sînt, în general, cele mai sumbre, iar pregătirea este pe măsură. Nu va fi niciodată prins cu garda jos, pentru că are o natură analitică și negativistă. Îşi începe orice plan cu propoziţia ”dacă nu o să meargă bine”, așa că este întotdeauna cel mai bine pregătit de dezastru.

Fecioara

Analizează totul de-a fir a păr și ordonează fiecare gînd negativ cu soluția corespunzătoare. Extrem de prevăzătoare, Fecioara are grijă ca pagubele pe care le-ar putea suferi în cazul unui plan care merge prost să fie cît mai mici. De asemenea, în tot acest scenariu se gîndește cum să facă pentru a avea curățenie în casă. Ordinea și disciplina sînt lucrurile care o fac să se simtă mai bine în caz de dezastru.

Berbecul

Și Berbecul face parte din categoria semnelor astrale prevăzătoare. Nu doar că în planurile sale pune tot timpul răul înainte, însă găsește cele mai ingenioase variante de a contracara eventualele probleme. Este totodată și un vînător de oportunități, de aceea va apărea mereu primul la întîlnire, va avea avantaj în fața tuturor zodiilor și va ști primul toate informațiile de care are nevoie pentru a reuși.

Taur

Nici Taurul nu se lasă mai prejos cînd e vorba de a pregăti ceva. Cea mai mare tragedie, în cazul Taurului, ar fi să piardă prea mult cînd investește în ceva sau să obțină un avantaj material în cazul în care se bagă într-o afacere. Este zodia care consultă toți avocații, interoghează toate variantele legale pentru a se pune la adăpost în cazul în care ceva rău se poate întîmpla.

Sursa: informatiionline.net

Socialmai mult
19.10.17 - 18:11
19.10.17 - 18:07
19.10.17 - 15:34
19.10.17 - 12:20
19.10.17 - 12:18
19.10.17 - 16:45
17.10.17 - 16:58
17.10.17 - 16:56
17.10.17 - 11:29
17.10.17 - 10:41
16.10.17 - 17:29
16.10.17 - 17:19
16.10.17 - 17:15
16.10.17 - 17:04
16.10.17 - 15:44
16.10.17 - 13:55
16.10.17 - 12:09
15.10.17 - 11:25
14.10.17 - 11:08
13.10.17 - 17:45