ZIUA NATIONALA A VINULUI – CE SURPRIZE A PREGATIT EDITIA A XVIII-A

Tradițional, în primul weekend al lunii octombrie, Piața Marii Adunări Naționale va deveni centrul evenimentelor dedicate oamenilor din spatele vinurilor de calitate. La Ziua Națională a Vinului sînt așteptați zeci de mii de vizitatori. Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), ediția din acest an va fi una specială, cu multe noutăți și multă muzică bună.

 

Ziua Națională a Vinului – Surprizele din acest an

Startul sărbătorii a fost dat sîmbătă, 5 octombrie, începînd cu ora 11.00, în Piața Marii Adunări Naționale.

Ziua Națională a Vinului, eveniment emblematic al țării noastre, își sărbătorește majoratul. În acest an, sărbătoarea dedicată Vinului Moldovei, sectorului vitivinicol și tradițiilor milenare în vinificație va fi celebrată într-un adevărat Orășel al Vinului. În primul weekend din octombrie un număr record de vinificatori – 68 de companii vinicole din cele 4 regiuni cu Indicație Geografică Protejată, își vor expune produsele în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).

În premieră, sărbătoarea va trece dincolo de PMAN, cuprinzînd întreg Scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” și strada pietonală E. Doga din Chișinău.

Cea de-a 18 ediție a sărbătorii va fi marcată într-un spațiu mult mai extins, de aproximativ 25 de mii de metri pătrați, iar la organizarea evenimentului au participat 1600 de persoane și 15 întreprinderi.

 

Ziua Națională a Vinului, eveniment dedicat fiecărui viticultor

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, susține că Republica Moldova a reușit să păstreze această tradiție și a reușit să impună standarde de calitate, astfel încît astăzi să fim în top 10 exportatori în lume.

”Ziua Națională a Vinului este un eveniment dedicat fiecărui moldovean, fiecărui viticultor care muncește în podgorie și care depune eforturi colosale pentru ca produsele noastre să fie de calitate„, a declarat Mincu.

Potrivit ministrului, în multe sate viticultura a devenit o afacere de familie, de aceea oamenii vor sărbători această frumoasă aniversare împreună cu marea lor familie.

”Ne dorim ca Republica Moldova să rămînă pe harta turistică a vinului. Oriunde mergem luăm cu noi un cadou – o sticlă de vin și ne bucurăm că avem vinuri de calitate”, a declarat ministrul.

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a reiterat că în inima evenimentului se află sectorul vitivinicol, o comunitate formată și din reprezentanți din sfera educației, a cercetării și dezvoltării, a transferului de tehnologii, care au un aport considerabil la crearea unității vitivinicole din Moldova.

”Filiera vitivinicolă este în centrul atenției, iar în jurul ei am consolidat mai multe industrii care au tangențe cu vinul: cultura, arta, turismul vitivinicol, gastronomia, produsele regionale, care sînt din ce în ce mai mult prezente în promovarea Zilei Naționale a Vinului”, a declarat Arpentin.

Directorul ONVV a amintit de consumul responsabil al vinului.

„Și în acest an, vizitatorii vor fi îndemnați să achiziționeze Carnetul Degustătorului, care include bonuri pentru degustarea vinurilor, tichete pentru călătorie cu transportul public, dar și tichete pentru testarea gratuită a alcoolemiei în sînge”, a spus Arpentin.

În acest an, fiecare turist ajuns în țara noastră în ajunul Zilei Naționale a Vinului a primit un mesaj SMS prin care a fost invitat să participe la Ziua Națională a Vinului.

 

Ziua Națională a Vinului: reinventarea tradițiilor

Cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului va avea și o identitate vizuală deosebită, care a fost inspirată din bogăția toamnelor în Moldova, autenticitatea tradițiilor populare și lucrările unuia dintre cei mai mari pictori moldoveni – Mihai Grecu.

”Noi am pornit, în primul rînd, de la faptul că evenimentul este, singura zi națională a vinului și merită să aibă o identitate vizuală pe măsură. Ca repere am luat faptul că moldovenii se mîndresc cu vinurile lor, culoarea strugurilor din teasc, culoarea toamnei, a frunzelor, a fructelor, toate aceste împreună ne-au ajutat să ajungem la acest concept vizual„, a declarat Constantin Salagor, reprezentantul agenției de creație.

Salagor a precizat că drept sursă de inspirațiemau servit lucrările lui Mihai Grecu, modernistul basarabean care în lucrările sale arăta un fel de emoții care se transmiteau privitorului.

„Noi nu trebuie să inventăm ceva nou, să fugim de tradiție, de ceea ce avem bun și cu ce ne mîndrim. Identitatea vizuală a acelei de-a XVIII-a ediții a fost reinventarea tradițiilor, identificarea celor mai bune elemente și ambalarea lor într-o altă formă”, a declarat acesta.

Startul sărbătorii va fi dat în Piața Marii Adunări Naționale. La intrările în Orășelul Vinului, pe bulevardul Ștefan cel Mare, va funcționa cîte un infopoint, unde vizitatorii vor putea afla informații despre programul evenimentului și vor putea achiziționa Carnetul Degustătorului, dar și materiale promoționale cu identitatea vizuală a evenimentului.

Tot aici, oaspeții vor putea să stea în zona de relaxare, iar pînă la ora 16:00 vor avea ocazia să se bucure de recitalurile mai multor interpreți și formații.

Marea distracție și concertele se vor muta însă pe scena principală din strada pietonală „E. Doga”, unde vor evolua cei mai îndrăgiți artiști autohtoni și de peste hotarele țării: trupa „Via Dacă”, Pasha Parfeni, formația „Tharmis”, Lupii&Calancea Band, Dj Marcus Lawery, LUIKU (Ucraina), Vița de Vie (România), Niko de Transilvania (România). Vizitatorii vor putea porni în tururi vinicole spre originile Vinului Moldovei, chiar de la infopointul turistic situat pe bulevardul Grigore Vieru.

Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Primăria Municipiului Chișinău.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova