ZINAIDA GRECIANII LA FELICITAT PE RECEP TAYYP ERDOGAN CU ALEGEREA SA IN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL PARTIDULUI JUSTITIE SI DEZVOLTARE DIN TURCIA

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a trimis la adresa președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan felicitări cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Partidului Justiției și Dezvoltare din Turcia (AKP).

Zinaida Grecianîi a menționat că țările noastre au multe în comun – aparținînd unei regiuni comune Balcanică–Marea Neagră, interese economice și comerciale comune.

”Sîntem reconuscători Președintelui Republicii Turcia pentru atenția acordată Republicii Moldova și în special Autonomiei Găgăuze. Relațiile dintre noi au început să se îmbunătățească rapid după ce Igor Dodon, care este și lider de mai mulți ani al Partidului Socialiștilor a fost ales în calitate de Președinte al Republicii Moldova, și care a anunțat despre intenția de a construi relații de parteneriat atît cu Vestul cît și cu Estul”, a scris Zinaida Grecianîi.

Președintele PSRM a subliniat că un punct de reper important în interacțiunea dintre cele două puteri politice a fost Acordul de Cooperare semnat între PSRM și Partidul Justiție și Dezvoltare pe data de 5 mai 2017, la Chișinău.

Zinaida Grecianîi și-a exprimat speranța că cooperarea dintre cele două partide se va extinde și în continuare.

Președintele PSRM i-a dorit lui Recep Tayyp Erdogan să aibă parte de multă sănătate și de o activitate de succes în funcția de lider de partid.

Sursa: socialistii.md