ZINAIDA GRECIANII A SEMNAT PENTRU REFERENDUMUL DE DEMITERE A PRIMARULUI DE CHISINAU

Astăzi, 12 mai, Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Grecianîi împreună cu deputații fracțiunii parlamentare PSRM au semnat în favoarea Referendumului privind demiterea Primarului General de Chișinău, Dorin Chirtoacă.

”Este o inițiativă susținută de mai multă lume, pentru că atunci cînd mergi prin centrul orașului vezi dezordinea creată. Un primar nu trebuie să facă politică. Avem nevoie de un primar care să fie alături de cetățeni și să fie în fiecare zi la serviciu. Un asemenea primar își doresc toți cetățenii. Eu cred că majoritatea oamenilor vor o schimbare”, a declarat Zinaida Grecianîi.

Și secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea și-a pus semnătura în favoarea referendumului. ”Toată lumea înțelege că în oraș domină haosul, actualul primar trebuia să demisioneze mai demult dar a fost susținut de Alianța de la guvernare. Anterior el a numit cu umor, Chișinău- capitală europeană, dar toți vedem că sub conducerea sa orașul degradează. Din această cauză toți oamenii trebuie să depună efort ca să ajute acest grup de inițiativă și să semneze pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă”.

Cortul unde au semnat Președintele și deputații PSRM este instalat în fața Parlamentului Republicii Moldova.

Reamintim că ieri, grupul de inițiativă a început colectarea de semnături pentru referendumul de demitere a primarului Chișinăului, iar primul care a semnat a fost Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon care a declarat că edilul capitalei va pleca în acest an.

Sursa: socialistii.md