ZINAIDA GRECEANII S-A INTILNIT CU DELEGATIA REGIUNII NIJNII NOVGOROD

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere la 23 Martie, cu delegația din regiunea Nijni Novgorod, din Federația Rusă, condusă de ministrul Educației, Științei, Tineretului și Sportului, a regiunii Nijnii Novgorod, Serghei Zlobin.

De asemenea, din cadrul delegației au făcut parte reprezentanți ai universităților, Universitatea Națională de Cercetare de Stat Nijnii Novgorod ”N.I. Lobacevski” și Universitatea Tehnică de Stat din Nijnii Novgorod ”R.E. Alekseev”.

În cadrul întîlnirii, au fost abordate chestiuni legate de cooperarea în domeniul educației și a politicii de tineret. În special, s-a discutat posibilitatea implementării unor proiecte comune în domeniul învățămîntului superior. S-a convenit organizarea schimbului de studenți, dar și asigurarea posibilitățiilor pentru studenții moldoveni de a studia în universitățile din Nijnii Novgorod.

În mod aparte, părțile s-au axat pe subiectul învățămîntului profesional tehnic – o temă importantă pentru Moldova. Este îmbucurător, faptul că, la Nijnii Novgorod, s-a păstrat baza învățămîntului profesional, care permite pregătirea specialiștilor în diverse domenii. Am convenit să facem un schimb de experiență în acest domeniu.

Totodată, s-a examinat posibilitatea de a organiza unele întîlniri, conferințe, forumuri ale organizațiilor neguvernamentale și ale asociațiilor de voluntari. În altă ordine de idei, s-a atins subiectul participării voluntarilor din Republica Moldova la organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, care se va desfășura în acest an, în Rusia. În Nijnii Novgorod se vor desfășura opt meciuri ale campionatului.

De asemenea, s-a convenit inițierea cooperării la nivelul autorităților locale.

Sursa: socialistii.md