ZINAIDA GRECEANII I-A TRANSMIS UN MESAJ PRESEDINTELUI ROMANIEI

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, i-a mulțumit președintelui României, Klaus Iohannis, și întregului popor român pentru sprijin și poziția privind situația politică din Republica Moldova.

Poziția fermă de susținere a noii majorități parlamentare și a coaliției guvernamentale, exprimată de președintele României, Klaus Iohannis, și de poporul român este una foarte importantă pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, la întrevederea de astăzi cu consilierul prezidențial pentru politică externă a României, Bogdan Aurescu.

Zinaida Greceanîi i-a mulțumit președintelui Iohannis și întregului popor român pentru sprijin și poziția privind situația politică din Republica Moldova.

”Apreciem transmiterea de către preşedintele României a scrisorii către președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene privind situația din Republica Moldova”, a menționat speakerul.

Președintele Parlamentului a subliniat că instituția legislativă este una funcțională, au fost create toate organele de lucru, inclusiv aleși vicepreședinții și create comisiile permanente.

La rîndul său, Bogdan Aurescu a transmis un mesaj de susținere al președintelui României, care îndeamnă autoritățile din Republica Moldova să soluționeze criza politică pe cale pașnică, cu calm și reținere de la acțiuni violente.

În componența delegației din România este și Dan Neculăescu, secretar de stat al MAE al României, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță și secretarul I al misiunii diplomatice, Artur Răducanu.

Tot astăzi, în Parlament, membrii delegației României au discutat cu liderii fracțiunilor parlamentare a Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase.

La ședință a participat Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu.

Consilierul președintelui României pentru politică externă, Bogdan Aurescu, se află astăzi, 14 iunie, într-o vizită de lucru la Chișinău. din delegația condusă de consilierul prezidențial pentru politică externă fac parte și Dan Neculăescu, secretar de stat pentru relații cu vecinătatea estică și relații multilaterale la nivel global în cadrul Ministerului Afacerilor Externe român, și Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova.

”România, ca partener strategic al Republicii Moldova, consideră necesară o soluționare cît mai rapidă a crizei pe cale pașnică, în conformitate cu valorile și principiile Uniunii Europene, inclusiv ale statului de drept, precum și cu opțiunile exprimate prin vot de cetățeni la alegerile parlamentare din februarie 2019”, precizează Administrația Prezidențială de la București într-un comunicat de presă.

Sursa: sputnik.md