ZINAIDA GRECEANII A AVUT O INTREVEDERE CU VEACESLAV VOLODIN

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, șeful fracțiunii parlamentare a PSRM, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin.

Întîlnirea a avut loc la Sankt Petersburg, unde se vor desfășura lucrările celei de-a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP).

Zinaida Greceanîi a mulțumit lui Veaceslav Volodin pentru invitație, subliniind importanța și însemnătatea viitoarelor discuții interparlamentare.

În cadrul întrevederii, partidele au discutat despre situația din Republica Moldova, precum și despre starea relațiilor moldo-ruse. Separat au atins teme ce țin de confruntarea politică din țara noastră, alegerile parlamentare din 2018 și caracteristicile noului sistem electoral din Moldova.

Veaceslav Volodin a mulțumit Zinaidei Greceanîi pentru participarea la evenimentele interparlamentare.

“Avem ocazia să discutăm problemele pe care alegătorii noștri ni le pun în față”, a declarat Președintele Dumei de Stat, menționînd că un dialog deschis și interesat permite abordarea unei varietăți de subiecte și găsirea unor soluții reciproc acceptabile.

Veaceslav Volodin și Zinaida Greceanîi au convenit să consolideze și să dezvolte cooperarea interparlamentară, inclusiv în cadrul Grupului interparlamentar de prietenie moldo-rusă, al cărui copreședinte din partea Moldovei este Zinaida Greceanîi.

Sursa: socialistii.md