ZIARIŞTII ŞI POLITICILE EDITORIALE

Libertatea de a trage cu puşca pe banii mei?

Autor: Mihai CONŢIU

Acum vreo opt ani, cînd am decis să reintru angajat în presa scrisă, de astă dată în R. Moldova, Ion Berlinski, un cunoscător „nefardat” al fenomenului local, mi-a demonstrat că aici nu există presă şi ziarişti liberi şi, deci, independenţi. Ulterior, am constatat personal acest lucru. Ceva presă cu adevărat independentă am prins în România anilor 1990-1995. La ora actuală, nici pe departe nu se poate vorbi de presă independentă în România, darămite în Moldova.

Jurnalism independent, dacă este să-i spunem aşa, aflăm pe la canalele de televiziuni de sport, la CNN, Discovery History, Space, Channel şi alte cîteva, reviste precum cele de genul The Economist, Capital, Playboy, ziare de mică publicitate..., dar nu în presa privată de tip clasic şi la posturile de televiziune de acelaşi tip.

La orice trust mediatic privat, ziaristul care se angajează acolo ştie că trebuie să facă politica editorială dictată de patronul finanţator. Independenţa jurnalistului se manifestă în tiparele permisive ale celui care-i plăteşte salariul. Înainte de toate, ziaristul vrea un post pentru salariu, nu pentru a scrie ce-l taie capul în virtutea unei visate independenţe ideale şi inexistente.

În primii ani de democraţie, am fost martorul ocular al imposibilităţii existenţei unei prese libere, iar asta pe fondul instaurării principiilor serioase ale economiei, concurenţei de piaţă şi al ofensivei influenţei politicului în viaţa de zi cu zi. Una înveţi la facultate, alta miroşi în viaţă cînd adulmeci disperat un post plătit la un ziar! Cenzura patronului în presă a existat de cînd lumea şi va fi în permanenţă, indiferent că este vorba despre SUA, Europa sau Asia. Este o lege naturală nescrisă a supravieţuirii individului pe palierul pe care l-a plasat viaţa, iar liberul arbitru este apanajul statului sau al finanţatorului privat.

Ai destui bani şi vrei să scoţi un ziar aşa cum îl visezi? Scoate-l, căci tot nu vei fi independent! Oricînd se va găsi cineva cu care interacţionezi în momente diferite în viaţă, căruia vei fi nevoit să-i faci anumite concesii publicistice care nu ţi-ar prea fi pe plac, indiferent că este vorba despre nevastă, părinţi, colegul de şcoală ajuns politician şi care... etc. Ce, în căsnicie sau în dragoste eşti independent?

Arătaţi-mi măcar unul!

În toţi aceşti ani, nimic nu m-a amuzat mai mult decît „disperarea epileptică” a unor ziarişti moldoveni cu care-şi lăudau „independenţa, echidistanţa”. Cu timpul, au devenit ridicoli. Luîndu-şi rolul în serios, pozează în „maeştri”, în „moralişti”, „mari deontologi” şi „dau lecţii” de la nişte false tribune. Ar fi înduioşător de inepţi dacă nu şi-ar transforma ucenicii în copiile lor fidele!

Aici toţi jurnaliştii sunt dependenţi de cineva sau ceva, inclusiv uniunile de profil. Am scris despre acest fenomen ani în şir. Cu o seninătate de-a dreptul ipocrită, însoţită, fireşte, de „băţoşenia pedagogică atotştiutoare”, zilele trecute, un editorialist-proprietare de gazetă cu pretenţii de „maestru”, constată, „pentru prima dată şi primul”, că „libertatea şi independenţa presei este o iluzie periculoasă”. De, schema lui Pulitzer este cunoscută şi de noi, numai că nu o reinterpretăm ca să spunem că ne aparţine!

Noi, cînd ani întregi am tot scris despre aceasta, eram arătaţi cu degetul tocmai de către acelaşi ziarist, care pînă mai ieri răcnea prin toate difuzoarele computerului său că este liber şi independent real, nu iluzoriu. De ce? Pentru că noi, într-adevăr, eram un pic mai liberi decît el! Aş vrea să aibă cineva cutezanţa naivă sau tendenţioasă şi să-mi arate măcar unul, un singur nume de ziarist moldovean independent, care îşi poate permite luxul să scrie absolut tot ceea ce vrea!

În condiţiile actuale, cred că nici măcar nu s-a născut vreunul care să devină un astfel de ziarist. Nici nu-i posibil atîta timp cît pînă şi agramaţii care scriu pe bloguri şi chiar forumiştii sunt plătiţi ca să comenteze în favoarea unor politicieni controversaţi sau a unor Centre Speciale de Comandă.

Lipsa unor preocupări serioase generează de la sine sărăcie de gînduri, căci de IDEI... este cam mult spus. Internetul redefineşte fundamental tot ceea ce viaţa civilizată şi studiul aprofundat ne-a învăţat despre libertatea de expresie. Într-o societate lipsită de valori şi tradiţii civilizatorii, libertatea de exprimare publică este identificată cu nihilismul, incultura, lipsa bunelor maniere şi tot ceea ce, în general, defineşte omul civilizat.

Jurnalismul profesionist este agresat sistematic de obscenitatea inculturii şi a aberaţiei de libertate a tuturor celor care scriu în spaţiul virtual. Acum scrisul nu mai este o responsabilitate, ci dejecţie a insului frustrat, dar sedus de gîndul nociv că are dreptul şi poate scrie orice; se supraapreciază infantil deoarece profesorul de Gramatică nu-l mai poate lăsa corigent, nici dirigintele nu-i mai poate scădea nota la Purtare pentru exhibiţionism indecent în spaţiul public.

Ce gel de pretenţii poţi avea, de exemplu, faţă de un „autor de blog”, ca el să ştie cine-i Kant, Schopenhauer, Goethe, Knut Hamsun, Vonnegut, Canetti, Sabato, Spinoza, Wagner, Isadora Duncan, Hegel, Enescu, Brâncuşi sau Constantin Rădulescu-Motru? Să fim serioşi!

„Cazul Jurnal Tv”

În ultimul timp, de la postul de televiziune „Jurnal Tv”au plecat nişte jurnalişti. Nimic neobişnuit pentru că acelaşi lucru se întîmplă cam pe la toate televiziunile, fie că este vorba despre „Publika Tv”, fie „Moldova 1” sau altele. Reacţiile mediatice faţă de plecările unor jurnalişti de la „Jurnal Tv” au avut, se înţelege, „specific local”, iar asta pentru că păreau a fi exagerate şi distorsionate într-o tonalitate programată.

Foşti angajaţi ai acestui post şi băgători de seamă de pe bloguri au dat unul şi acelaşi diagnostic: Cei care au părăsit postul sunt mari profesionişti, sunt de o moralitate ireproşabilă, n-au acceptat compromisul şi dictatura editorial de acolo şi au renunţat cu demnitate la colaborarea cu „Jurnal Tv”.

N-aş vrea să se creadă că mă erijez în avocat moral al acestei televiziuni sau că aş fi, Doamne fereşte, „omul celor doi Ţopa”, la fel cum nu sunt nici „omul lui Plahotniuc” pentru că uneori mai sunt prezent în studiourile „Publika Tv”, despre care mulţi spun că ar controla acest post.

Problema în sine nu este postul „Jurnal Tv”, ci jurnaliştii, cei care au admis ca susţinătorii lor mediatici să le transforme această plecare într-un fals triumf moral şi profesional. Nu este deloc aşa pentru că motivul plecării în sine este mult mai meschin decît pare la vedere sau sunt dispuşi să accepte suporterii celor plecaţi.

Oare lumea este atît de naivă încît să-şi imagineze că Petru Bogatu şi Rita Ursalovschi nu ştiau cine-s patronii postului „Jurnal Tv” şi ce se cerea de la ei? Sigur că ştiau! Pe de altă parte, nici nu vreau să insinuez că patronii trustului respectiv ar dicta nemijlocit o anumită politică editorială. De cele mai multe ori, jurnaliştii subordonaţi se solidarizează din instinct şi fără să li se ceară cu patronii lor. Putem bănui lesne că aproape toţi cei de la "Jurnal Tv" nici măcar nu-şi cunosc personal patronii, că nici măcar n-au avut prilejul să discute cu ei vreodată. Este tardivă şi chiar indecentă sugerarea că ar fi plecat pentru că li s-ar fi cerut să execute „comenzi editoriale care ar fi intrat în contradicţie cu principiile lor etice, deontologice etc.” Problema este că „Jurnal Tv” nu şi-a schimbat abia acum radical sau puţin accentuat în nici un fel politica editorială. Aceşti jurnalişti s-au scăldat în aceeaşi politică editorială de multă vreme, aşa că nici măcar nu ar putea să acuze ceva nou în ultima clipă.

De altfel, dacă este să fim corecţi, ei încă nu au ieşit în faţă cu acuze sau justificări publice, ci susţinătorii lor zeloşi, foşti angajaţi şi chiar un fost student de-al lui Bogatu. Totuşi, se pare că le convine această „aură”, deşi ştiu că nu este onest şi că este o golănie mediatică de prost gust. Ajungînd subiect de dispută, ar trebui să fi făcut o declaraţie, nu să se lase „legendaţi” atît de inestetic şi agresiv.

Printre altele, sursele care nu dorm în post spun că Rita Ursalovschi ar fi fost „retrasă de la post” pentru că era „nefiresc” să activeze într-o televiziune care-l critică pe Plahotniuc, în condiţiile în care, zice-se, soţul ei lucrează pentru acesta. Despre Bogatu, aceleaşi surse spun că ar fi intrat în „proiectul Bodrug” al liberalilor reformatori, care se zice că sunt încălziţi la sîn de către acelaşi Plahotniuc.

În spaţiul publicistic din Moldova, nici un ziarist nu-şi dă demisia de la un post de televiziune sau de la un ziar din motive ce ţin de „libertatea de exprimare”, „independenţă editorială” sau alte pricini moral-profesionale. Aici, în general, jurnaliştii ştiu unde se angajează, pe cine trebuie să slujească şi o fac pentru bani. Atunci cînd nu sunt concediaţi de patron, pleacă de la un ziar sau de la un post de televiziune tot pentru bani. Mai mulţi! În altă parte! În cazul dat, este vorba despre jurnaliştii menţionaţi, dar şi despre toţi cei consideraţi a fi „de calibru”, cu audienţă. „Banii nu au miros” pentru marii bandiţi şi marii mafioţi care o fac pe liderii de opinie de aici, dar această formulare nu are aceleaşi conotaţii şi pentru noi, slujbaşii normali ai acestei profesii.

„Jurnal Tv” este o televiziune particulară aşa cum sunt şi altele, iar patronii acestor posturi investesc în ele spre a-şi realiza interese pe care nu avem dreptul să le condamnăm pînă în clipa în care nu sunt penale, fie că este vorba despre cei doi Ţopa, fie că este vorba despre Vlad Plahotniuc sau Chiril Lucinschi.

Două competiţii îngemănate împotriva naturii bunei convieţuiri

În jungla publicistică de aici, există două tipuri de competiţii, de lupte – cea dintre patronii de televiziuni şi cea dintre jurnaliştii subordonaţi acestora. Tocmai lupta dintre jurnaliştii subordonaţi patronilor de televiziuni sau ziare este cea mai nefirească. Din exces de zel, vrînd să fie remarcaţi de patroni, aceşti jurnalişti îşi adjudecă, la modul propriu, lupta stăpînului lor împotriva oponenţilor acestuia ca fiind războiul lor personal.

Sunt două lumi şi două lupte care nu ar trebui să se identifice comportamental. Indiferent pentru ce patron lucrează, jurnalistului trebuie să i se remarce calitatea scrisului, a muncii sale. Jurnaliştii, indiferent pentru ce patron lucrează, au cam trecut, măcar aproximativ sau aşa ar fi fost normal, prin aproximativ aceeaşi şcoală şi sunt colegi de breaslă. Patronii sunt altfel de specii socio-umane şi nici măcar nu sunt obligaţi să aibă şcoală.

Jurnaliştii moldoveni (cei mai mulţi) sunt dezumanizaţi tocmai din cauza excesului de zel de care pomeneam! Tocmai din acest motiv sunt şi dispreţuiţi de proprii lor patroni! Acesta-i şi motivul pentru care oamenii de afaceri şi politicienii dispreţuiesc presa! Se folosesc de ea, dar o dispreţuiesc, iar dispreţul lor este generat de slugărnicia excesivă a ziariştilor pe care-i folosesc! Chibiţii care-şi imaginează că atacînd „Jurnal Tv” îi apără pe jurnaliştii plecaţi, devin suporteri inconştienţi ai lui Plahotniuc.

În ultimă instanţă, despre ce fel de independenţă poate fi vorba?