Zeci de migranti din Franta, surprinsi alergind dupa camioane pentru a ajunge in UK

Scenele din Calais, care făceau înconjurul lumii în urmă cu doi ani, cu migranţi care alergau după camioane ca să ajungă în Marea Britanie, se repetă acum în alte oraşe din Franța. Bărbaţi, dar şi băieţi de 14 sau 15 ani îşi pun viaţa în pericol în speranţa că vor trăi mai bine de cealaltă parte a Canalului Mînecii. Numai anul trecut Poliţia franceză a dejucat planurile a peste o sută de mii dintre ei. Şi continuă să o facă zilnic. Cîteva imagini nu au fost surprinse la Calais, unde problema migranţilor este deja cunoscută, ci la Ouistreham, un port mic aflat în apropiere de Caen. De acolo pleacă zilnic trei feriboturi spre Anglia şi asta îi atrage pe migranţi. Astfel de scene se derulează zi şi noapte. Spre deosebire de porturile mari, aici camioanele sunt nevoite să meargă pe străzile oraşului cu viteză mică. Aşa ca migranţilor le este mult mai uşor să urce în ele. Poliţiştii încearcă să-i oprească, dar ei nu se lasă descurajaţi.

Într-un caz, jurnaliştii au numărat 18 tineri care s-au urcat în camion, deşi mulţi dintre ei au coborît apoi, probabil fiindcă nu mai era loc. Cîţiva au ajuns la intrarea în port, unde fiecare camion este verificat. Patru au fost descoperiţi, dar este posibil ca unul să fi scăpat. La Ouistreham se crede că sunt aproximativ două sute de migranţi, de care se îngrijesc doar voluntarii. Poliţia nu le dă voie să-şi instaleze corturi, aşa că îşi petrec nopţile în saci de dormit, în aşteptarea camioanelor şi a şansei de a traversa Canalul Mînecii.