ZECE IDEI FALSE DESPRE DIABET

Diabetul nu este o boală uşoară, pacienţii sînt nevoiţi să ţină un anume regim alimentar care, de-a lungul timpului, a născut mai multe mituri.

1. Pîinea, bananele şi cartofii cresc glicemia, iar mămăliga, merele creţeşti şi biscuiţii dietetici, nu. Adevărul e că toate aceste alimente cresc glicemia, cantitatea e importantă. O banană mică, de 100 grame, conţine tot atîta zahăr cît un măr de orice tip de 200 de grame. O felie de pîine de 20 de grame are acelaşi conţinut de zahăr ca o lingură de mămăligă pripită (moale). Biscuiţii dietetici cresc glicemia, chiar dacă nu conţin zahăr, iar asta se întamplă din cauza făinii din compoziţie.

2. Mierea şi fructoza sînt înlocuitori potriviţi pentru zahăr. Fructoza este tot o formă de zahăr, iar mierea este într-adevăr mult mai sănătoasă şi curată decît zahărul din comerţ, dar, din păcate, creşte glicemia la fel de mult şi nu este recomandată pacienţilor cu diabet.

3. Diabetul poate fi vindecat prin remedii naturiste. Diabetul, odată apărut, nu se mai vindecă, dar poate fi ţinut fără complicaţii la valori normale prin dietă, exerciţiu fizic, reglarea greutăţii corporale şi tratament.

4. Diabetul apare de la consumul prea multor dulciuri. Este o afirmaţie fără nicio legătură cu realitatea. Zahărul îngraşă, iar excesul de greutate favorizează apariţia diabetului zaharat de tip 2.

5. Diabetul nu e o boală aşa gravă. Diabetul zaharat este una dintre cele mai grele boli deoarece nu se vindecă, ci doar se ameliorează. Din cauza diabetului mor mai mulţi oameni decît de HIV/SIDA. E adevărat că cei care au diabet de tip 2, cea mai comună formă a bolii, pot fi diagnosticaţi chiar şi la ani distanţă de la îmbolnăvire, semn că „au dus-o pe picioare”, fără a-i simţi simptomele.

6. Diabetul de tip 2 nu este la fel de grav ca cel de tip 1. Ambele tipuri sînt la fel de grave, pot duce la aceleaşi complicaţii devastatoare, cum ar fi atacul de cord, accidentul vascular cerebral, probleme ale nervilor, insuficienţă renală, orbire, amputare, disfuncţii sexuale.

7. Femeile care au diabet nu ar trebui să facă copii. Graţie tehnologiilor avansate de monitorizare şi ajustare a nivelului de zahăr din sînge, femeile care au această afecţiune pot rămîne însărcinate şi duce sarcina pînă la termen.

8. Dacă eşti supraponderal vei face diabet. Dacă te îngraşi nu înseamnă că vei face diabet de tip 2. Totuşi, un indice de masă corporală de peste 25 este un factor de risc în ceea ce priveşte diabetul.

9. Dacă ai diabet, ai nevoie de insulină. Medicamentul e necesar doar în cazul diabetului de tip 1. În unele cazuri, o dietă potrivită, mişcarea şi medicamentele orale pot ţine diabetul 2 sub control, măcar pentru o vreme.

10. Numai vîrstnicii fac diabet. Chiar şi copiii de 5 ani pot fi diagnosticaţi cu diabet de tip 2.

Sursa: ziare.com