ZECE CURIOZITATI DESPRE SATUL CARAHASANI, RAIONUL STEFAN-VODA

În imagine: Secvență din centrul localității. În prim-plan: Firma Agricolă „Carahasani Agro” (dispune de 2017 ha de pămînt), cuibul de cocostîrc alb (care este element simbolic în stema și drapelul satului) instalat pe stîlpul înalt de lîngă primărie. Pe fundal, Biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 august 2017

Motto:„Vatră seculară voievodală, îndrăgită de cocostîrci și populată de oameni gospodăroși și ospitalieri”.
Tudor Țopa, scriitor și publicist; Alexandru Ganenco, cetățean de onoare a comunei Carahasani

Satul Carahasani, raionul Ștefan-Vodă, este situat la o distanță de 119 km sud-est de Chișinău și 25 km sud de centrul raional. Suprafața moșiei însumează 3 900,94 ha, vatra satului – 306,27 ha. Terenurile cu destinație agricolă – 2 870,12 ha. Viile și livezile sînt plasate pe o suprafață care ocupă peste 300 ha, fondul silvic – 54,6 ha. Oglinda apei celor trei iazuri are 88 ha. Rețeaua stradală cuprinde 23 km. În 2016, localitatea număra 2940 de oameni (1 370 de femei și 1 570 de bărbați). Comuna este gazificată, apeductul cu o lungime de 35 km include în rețeaua sa peste 400 de gospodării. În centrul satului, pe o suprafață de 0,12 ha se află un parc. În 2009, parcul a fost amenajat cu diferite specii de arbori coniferi și arbuști. În domeniul vinificației este renumită Societatea pe Acțiuni „Carahasani Vin”. Casa de cultură a fost dată în exploatare în 1970. Aici se află o bibliotecă pentru maturi și alta pentru copii. Fondul comun al acestor biblioteci depășește 14 000 de exemplare. În noiembrie 2000 a fost dat în exploatare noul bloc cu trei etaje al Gimnaziului „Mihai Viteazul”. În 2006, în localitate a fost deschis Centrul de Artizanat „Țărăncuța”, baza căruia a fost pusă de etnograful Elena Postolachi.

1.Localitatea a fost menționată documentar în 1656. Toponimul Carahasani ar fi de origine turanică și ar semnifica „Hasanul cel Negru”. E vorba de turcul Cara-Hasan care a zidit prima casă. La începutul sec. XIX, așezarea a fost populată de români din Bucovina, aceștia nu doreau să-și facă serviciul militar în armata austriacă de ocupație. Bucovinenii erau cunoscuți în mod special ca proprietari de mori de vînt. Pe parcurs, localitatea a fost populată de polonezi, ucraineni ș.a.

2. În 1827, în sat locuiau 339 de moldoveni (români), șase ucraineni și cinci evrei. În locul numit astăzi „Cimitirul Vechi” sau „Satul Vechi” a fost construită o bisericuță din nuiele și lut, fiind acoperită cu stuf, „îndestulată cu veșminte și cărți”. În sat erau 14 fîntîni și cinci în cîmp. Unele fîntîni aveau apa sălcie. În grădini creșteau doar pruni. În mijlocul satului, peste o vîlcea mică, era un pod din piatră. Crîșma localității aducea un venit anual de 725 de ruble.

3. În 1861, la Carahasani s-a deschis o școală ministerială (de stat) cu o singură clasă. Instruirea era doar în limba rusă. În 1905, în localitate a fost construită din pămînt și lemn, acoperită cu țiglă, clădirea școlii cu cinci săli de clasă. În 1933, în sat funcționau două școli, care întruneau 338 de elevi, una pentru băieți și alta pentru fete. În urma intervenției sovietice din anii 1940 și 1944, tot contingentul de elevi (de la clasa I pînă la clasa a VII-a) a rămas corigent deoarece s-a trecut de la grafie latină la cea slavă. În anul de învățămînt 1944–1945, în localitate au fost înlocuiți patru directori de școală.

4. Potrivit Recensămîntului general din 1897, în Carahasani locuiau 1 473 de oameni, 1 454 dintre aceștia erau creștini ortodocși. Numărul mare de creștini a generat edificarea, lîngă vechiul lăcaș de cult, în anii 1903–1906, a bisericii de zid cu hramul „Acoperămîntul Maicii Domnului”. Acest lăcaș sfînt funcționează neîntrerupt de la fondare. În 1941, președintele sovietului sătesc Anisim Ceaicovschi a respins ordinul de a distruge podeaua bisericii și de a arde cărțile sfinte. Pentru aceste acțiuni a fost omorît. În perioada sovietică biserica era frecventată de creștini din tot raionul. În 1973, de exemplu, în lăcașul sfînt s-au botezat 225 de suflete și s-au oficiat 54 de cununii. Din anul 1999, parohul instituției religioase este Valeriu Cușcenco, născut la 25 martie 1966 în satul Răscăieții Noi. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău, cu sediul la Mănăstirea Noul Neamț (1993).

5. În contextul evenimentelor sociopolitice din anii 1905–1907 din Imperiul Rus, Ana Cnop, soția morarului Iohan Cnop, la o șezătoare a declarat că „Țarul, de frică, a scris manifest: Morții sînt liberi, ceilalți – sub arest”. Morărița a nimerit sub ochii autorităților. În urma unor percheziții la domiciliu, în prezența starostelui satului, au fost depistate „120 de cărți și broșuri cu conținut politic, inclusiv 71 interzise de cenzură”. După percheziție, „soția morarului n-a mai fost văzută la șezătorile din Carahasani”.

6. Neamul Boian din localitate a deținut mori, iar neamul Ciobanu a fost proprietar de vite și pămînt.

7. În 1924 în localitate erau 11 mori de vînt, care aveau următorii proprietari: Gavril Boian, Grigore Boian, Luchian Boian, Manuil Boian, Nichifor Boian, Nichita Boian, Ana Horobei, Ignat Hotca, Evdochia Mazare, Călin Onofriescu, Gh. Roșca. De menționat că în contextul deportărilor din anii 1941 și 1949, majoritatea proprietarilor de mori din Carahasani au avut de suferit (În total, din Carahasani au fost deportați 82 de oameni).

8. În anul 1928, Onisim Ciobanu, proprietarul a 90 ha de pămînt, era cel mai bogat carahasănean (cărăsănean, așa își zic localnicii), urmat de Trofim Ciobanu cu 53 ha.

9. În 1982, în Carahasani, la insistența medicului-șef Andrei Prisac (1950–2006) a fost edificată actuala clădire a Oficiului Medicului de Familie, care în prezent poartă numele fondatorului. Andrei Prisac a fost comparat cu Anton Cehov, „doctorul sătesc” care cunoștea toate bolile sătenilor. Punea diagnoza fără greș. În munca sa nobilă a fost ajutat de soția Galina, și ea lucrător medical. Fiica Diana continuă munca părinților în domeniul medicinei, iar feciorul Anatol, absolvent al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, a revenit la baștină ca specialist în kinetoterapie. Nepotul Andrei perpetuează prenumele bunicului său vestit. Angajații Oficiului Medicului de Familie „Andrei Prisac” și acum își visează colegul c-ar veni la serviciu.

10. La 1 noiembrie 2014, cele mai numeroase familii în localitate erau Ciobanu (Ceban) – 252 de persoane, Luchin – 98, Șavga – 86, Roșca – 84, Boian – 81, Marinescu – 71, Golban – 66.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie


01_Carahasani.JPG

Ecaterina Onofriescu (mijloc) împreună cu fiicele Efrosenia și Agafia. Carahasani, 1939. Arhiva familiei Iuraș
02_Carahasani.JPG

O înmormîntare într-o familie domiciliată pe str. Pușkin nr. 12 din satul Carahasani, iunie 1958. Arhiva familiei Iuraș
03_Carahasani.JPG

La pescuit. Carahasani, 1968/1969. Arhiva familiei Răileanu
04_Carahasani.JPG

Standul Centrului de Artizanat „Țărăncuța” din satul Carahasani, raionul Ștefan-Vodă, în Ziua Națională a Portului Popular 2016. Foto: I. V. Xenofontov, 26 iunie 2016
05_Carahasani.JPG

Pavel Boian (născut la 7 aprilie 1938) prezintă locul fostei case părintești, de unde familia acestuia a fost deportată în anul 1949. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 august 2017
06_Carahasani.JPG

Moara din satul Carahasani. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 august 2017
08_Carahasani.JPG

Un gard cu aspect floral de pe strada 1 Mai nr. 5. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 august 2017
09_Carahasani.JPG

Mormîntul medicului Andrei Prisac, alias „Anton Cehov de Carahasani”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 august 2017
10_Carahasani.JPG

Triplu obelisc încununat de semnul crucii, edificat de Victor Boian în 2005. Obeliscul central are 12 m și este ridicat în cinstea „Eroilor morți pe cîmpul de luptă pe Frontul de Răsărit”. Obeliscul din dreapta „e ridicat în memoria eroilor moldoveni în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care și-au dat viața pentru neam, credință și țară”. Obeliscul din stînga e ridicat în onoarea „Eroilor morți pe cîmpul de luptă în Primul Război Mondial din comuna Carahasani care au fost dați uitării”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 august 2017