ZECE CURIOZITATI DESPRE BAZA DE ODIHNA (PENSIUNEA) „STIINTA”

FOTO: Conacul boierului Balaban edificat la sfîrșitul sec. XIX. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016

Motto: „Un loc unde revii în nostalgia unor timpuri care se duc și care totuși nu se grăbesc”.
Anonimus

Potrivit unor informații, după destrămarea Uniunii Sovietice, 77 de pensiuni care aparțineau anterior diferitor instituții și organizații din Moldova sovietică au fost pierdute pentru totdeauna de către Republica Moldova în favoarea Ucrainei. Una dintre puținele pensiuni aflată în jurisdicția Chișinăului (mai exact, în gestiunea Academiei de Științe a Moldovei) este Baza de Odihnă (mai corect, Pensiunea) „Știința”, aflată în satul Nikolaevka, raionul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa (Basarabia de altădată). Este o zonă de odihnă agreabilă, plasată pe o suprafață de 1,5 ha de pămînt, ce conservează, într-o anumită măsură, spiritul secolului XX, însă care tinde să se adapteze și la noile cerințe ale pieței regionale (în campus s-au construit și căsuțe de lemn înzestrate cu utiliăți moderne). Apa de pe litoralul Mării Negre (Marea Neagră a fost numită de greci în perioada precreștină Pontos Euxeinos – „Marea Ospitalieră”) din proximitatea pensiunii, este considerată una dintre cele mai curate din regiune, grație schimbului permanent de curenți. Delfinii sînt atît de blînzi încît trec nestingheriți pe lîngă oamenii care înoată prin apropeirea acestor mamifere marine foarte inteligente. Pescărușii oferă și ei un spectacol splendind al naturii. La circa 5 km de Pensiunea „Știința” se află Bazareanca (Basyriamka – „grădina de sare”), colonie germană fondată la sfîrșitul sec. XIX. Vara, această localitate arăta ca un „oraș-fabrică”, deoarece în fiecare gospodărie se afla cîte o mașină de treierat.

O serie de factori externi eclipsează însă atmosfera de beatitudine: trecerea dificilă și obositoare la vama ucraineană, infrastructura precară din regiune, arderea miriștilor de către ucraineni, chiar în proximitatea zonelor de pe litoralul Mării Negre (nu mai vorbesc de pagubele enorme pe care le produc florei, faunei și pămîntului), lipsa unui spirit gospodăresc colectiv, utilizarea zonei din proximitatea litoralului de către turiștii ocazionali („dikie”), care lasă după ei mizerie etc.

1. Pensiunea „Știința” se află în zona Balabanka („Satul Șoimului”) a localității Nikolaevka, la circa 1 km distanță de litoralul Mării Negre. Inițial, locul era utilizat de turiștii ocazionali, care locuiau în corturi. Din 1972 este administrată de de Academia de Științe a RSS Moldovenești (a Moldovei). Din cele cinci spații de agrement instituționalizate, Pensiunea „Știința” este cea mai veche.

2. În perioada sovietică era foarte dificil să obții o foaie de odihnă la Pensiunea „Știința”. Prețul unei foi de odihnă era estimat la 8 ruble și putea fi obținut doar prin intermediul sindicatelor o dată la trei ani. „Străinii”, adică persoanele care nu activau la Academia de Științe, trebuiau să achite un preț mai mare – 25 ruble.

3. Cel mai căutat produs în perioada sovietică la Pensiunea „Știința” era berea, care era adusă în lăzi, cu mari pile (prin intermediul lui Birman, directorul pensiunii), dinBelgorod-Dnestrovsk. Peștele, în schimb, era din abundență și foarte variat.

4. Cea mai veche clădire din zona Balabanovka se află la Pensiunea „Știința”. Este vorba despre conacul boierului Balaban. Este o construcție de la sfîrșitul sec. XIX, care are 12 camere mari și luminoase. Grosimea zidului este de 1 m. Vara conacul este răcoros, iar iarna – călduros. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, în edificiu a fost cazată o unitate militară germană. Un fiu de-al fostului ofițer german, șeful structurii militare, a vizitat construcția în ultimii ani. Aproximativ în aceeași perioadă cu conacul s-a construit și grajdul. Potcoava germană găsită în această construcție și fixată de- asupra ușii căsuței paznicului este considerată talismanul pensiunii.

5. Pensiunea „Știința” este o oază de verdeață în regiune. Aici cresc arbori și arbuști atît din specii foioase, cît și din cele fructifere. Printre cei mai bătrîni copaci de aici este un castan care are 115 ani. Dimineața ești trezit de un concert frumos oferit cu mare măiestrie de păsările care se adăpostesc în flora pensiunii.

6. Bucatele sînt pregătite cu multă pasiune de bucătari din Republica Moldova în stil tradițional moldovenesc. Vineri, 22 iulie 2016, a fost sacrificat un porc în pensiune, iar sîmbătă 23 iulie a.a. bucătarii au pregătit o mămăligă uriașă într-un ceaun din fontă. Din cele 8 kg de făină s-a pregătit o mămăligă din făină moldovenească, cu gust și aromă ca acasă, pentru 123 de persoane. La cină, alături de acest aliment, s-a servit friptură din porcina sacrificată cu o zi înainte, brînză de oi și un pahar de vin rece. Pensionarii (cei care se odihnesc în pensiune) își pot diversifica meniul și prin produse naturale achiziționate de la localnici. De exemplu, Elena, lăptăreasa din localitate, deține 33 de caprine și o vacă și comercializează lapte proaspăt, brînză, urdă la prețuri modice. Un litru de lapte da capră costă doar 15 hrivne (aproximativ 12,5 lei). Pentru comparație, un litru de bere bună – 28 de hrivne! Iar marea, la rîndul ei, este destul de generoasă și cu cei care preferă să pescuiască. Peștele și crabii sînt aici din abundență.

7. În cantina Pensiunii „Știința”, construită la sfîrșitul anilor 1970, se află patru tablouri: a) Tatiana Bivol, Coasta Mării Negre, ulei, 50/40 cm., anul ?; b) Autor necunoscut, Nistru în șerpuire, acuarelă, 100/150 cm, anul ?; Autor necunoscut, Sfîntul Gheorghe ucide balaurul, acuarelă, 150/150 cm, anul ?; Autor necunoscut, Butuceni, acuarelă, 100/150 cm, anul ?. Tabloul Sfîntul Gheorghe are în partea dreapta jos și o icoană fixată care o reprezintă pe Maica Domnului este plasat în colțul de răsărit al cantinei și, îmbrăcat în prosop, amintește de Casa Mare tradițională moldovenească.

8. La o distanță de circa 1 km sud-vest de pensiune se află Cimitirul Tașkov. Aici își găsesc somnul de veci vechii locluitori ai localității. Am depistat și morminte de-ale moldovenilor (românilor). În cimitir își duc somnul de veci, într-o groapă comună (potrivit scriitorului armean Varujan Vosganian, „gropile comune sînt partea cea mai vinovată a istoriei”), 6 000 de militari de diferite naționalități (preponderant germani), care și-au găsit moartea în Marea Neagră în octombrie 1943. În 1986, o echipă de cercetători din Polonia au cercetat rămășițele pămîntești ale celor căzuți în timpul flagelului mondial. Cimitirul nu este îngrijit de mîna omului, ci de cea a divinității, fiind presărat de flori – imortele.

9. În perioada 11–18 iulie, la Pensiunea „Știința” s-au odihnit și două femei trecute de 60 de ani, care lucrează în Italia. Anual, cel puțin două luni, acestea stau cu bătrînele pe care le îngrijesc pe malul Mării Adriatice. Vara mai vin să se odihneaslă „la Moldova”, pe malul Mării Negre, mai aproape de casă și nostalgia tinereții. Or, a perioadei sovietice.

10. Dacă în zilele de 11–16 iulie apa din Marea Neagră a fost foarte caldă, atunci în zilele de 18–21 iulie a fost rece. Unii copii au emis ipoteza ca Marea Neagră „blîndă” a fost „furată” de un zmeu din poveste și înlocuită cu alta – „foarte rea”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

2 copy.jpg

Grajdul boierului Balaban, transformat, peste ani, în reședința directorului pensiunii și locuințe ale personalului. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016

 3 copy.jpg

Potcoava germană din grajdul boierului Balaban – talismanul Pensiunii „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 22 iulie 2016

4 copy.jpg

Castanul din 1901 – „bătrîn locatar” al pensiunii. Foto: Ion Xenofontov, 18 iulie 2016

5 copy.jpg

Cantina pensiunii transformată într-o Casă Mare. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016

6 copy.jpg

Ion Botezatu, directorul Pensiunii „Știința” (din 2005), degustătorul oficial al mămăligii uriașe. Foto: Ion Xenofontov, 23 iulie 2016

7vv.jpg

Elena, lăptăreasa, comercializează produse lactate naturale și ieftine vizavi de Pensiunea „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016

8vv.jpg

În Cimitirul Tașkov și-au găsit somnul de veci, într-o groapă comună, 6 000 de militari în octombrie 1943. Foto: Lidia Prisac, 19 iulie 2016

 9 copy.jpg

În Cimitirul Tașkov și-au găsit somnul de veci înaintașii lui Aleksandr Tașkov, paznicul Pensiunii „Știința”. Foto: Lidia Prisac, 19 iulie 2016

 10 copy.jpg

Tatiana Bivol, Coasta Mării Negre, ulei, 50/40 cm., anul ?. Cantina Pensiunii „Știința”

11 copy.jpg

Secvență de pe litoralul Mării Negre, în apropierea Pensiunii „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 18 iulie 2016