Zapada in Nordul Italiei

În timp ce noi trăim încă un sfîrşit călduros de Vară, în Nordul Italiei a venit Iarna. Un strat gros de zăpadă a acoperit casele şi străzile din localităţile din Alpii italieni, în apropierea graniţei cu Elveţia. Autorităţile locale au intervenit cu utilaje pentru a curăţa drumurile, iar oamenii şi-au scos hainele groase şi au ieşit la prima plimbare prin zăpadă. În unele locuri, stratul de zăpadă a atins zece centimetri, însă meteorologii nu au veşti prea bune. După ninsoarea ca în poveşti se anunţă o încălzire uşoară a vremii şi ploi, care ar putea duce la probleme în oraşele montane.