ZAHĂRUL DE CONTRABANDĂ NE ÎNEACĂ ŢARA

Preţurile mari le-au jucat festa producătorilor noştri

Ultimele raiduri ale colaboratorilor Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor au arătat că pieţele capitalei sînt pline de zahărul adus de peste hotare prin contrabandă. De obicei, vînzătorii de la tarabe pun în faţă vreo două pachete ambalate frumos, cu etichete ca după lege, aşa ca de ochii lumii, ca să nu dea de bănuit, iar alături ascund cantităţi mari de acest produs alimentar, despre care nu se ştie nimic: unde este produs? de către cine este fasonat? cine a controlat calitatea mărfii?

După datele Uniunii producătorilor de zahăr din Moldova, mai bine de 55 de procente din cantitatea de zahăr de pe piaţa internă a ţării noastre sînt aduse în mod ilegal, în fond, din statul vecin, Ucraina. Aceasta, pentru că în ţara respectivă s-a creat un surplus enorm de zahăr, după calculele specialiştilor Uniunii, cam la 1 milion de tone, pe care nu au cum să-l vîndă, întrucît Rusia a aplicat restricţii dure, iar Uniunea Europeană le oferă ucrainenilor cote mici pe piaţa ei. Unică spărtură, prin care au reuşit producătorii şi comercianţii ucraineni să-şi strecoare stocurile gigantice de zahăr, s-a dovedit frontiera cu Republica Moldova.

Zahărul din ţara vecină este adus la noi, spun conducătorii Uniunii producătorilor de zahăr din Moldova practic prin toate punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina şi RM, de oricine, persoane particulare sau agenţi economici, cu toate mijloacele posibile, începînd cu saci şi terminînd cu trenurile auto. Dar principala filieră de pătrundere masivă a zahărului de contrabandă produs în Ucraina pe teritoriul ţării noastre, spun aceştia, este Transnistria. Potrivit calculelor lor, doar în primele două luni ale anului curent în raioanele de pe malul stîng au fost importate peste 6 mii tone, cantitate ce depăşeşte de cîteva ori consumul din această regiune.

Ajungînd pe cale ilegală în ţara noastră, zahărul de contrabandă, care se măsoară cu zecile şi sutele de tone, este turnat în pachete mici şi scoase pe pieţele din capitală şi din ţară, fără documente ce ar indica originea mărfii, pentru a fi vîndute. Sfidător, unii comercianţi nici nu-şi dau silinţa măcar să ambaleze marfa importată ilicit, o vînd aşa cum au adus-o, în saci, direct în pieţe sau pe străzi. Structurile de stat abilitate să contracareze importurile de contrabandă s-au dovedit nepregătite în faţa acestei avalanşe uriaşe de zahăr din ţara vecină. Vama vine cu cîte un comunicat prin care ni se comunică că au fost prinşi nişte contrabandişti ce aduceau zahăr cu sacii, poliţia relatează că a descoperit un depozit sau vreun tren auto cu acest produs fără acte. Între timp, alte sute de tone de zahăr de contrabandă sînt comercializate pe pieţele noastre.

Dar oricît de eficient ar lucra vama, poliţia, Agenţia pentru Protecţia Consumatorului, alte structuri menite să facă ordine în comerţul nostru, oricum mare lucru nu ar reuşi atîta vreme cît zahărul ucrainean este preferatul consumatorilor moldoveni. De ce? Pentru că este mai dulce decît cel fabricat de către producătorii noştri. Nu, parează conducătorii Uniunii producătorilor de zahăr din Moldova. Zahărul vecinilor nu este mai dulce, dar este mai ieftin şi aceasta-i toată filozofia succesului lui pe piaţa noastră. Bunăoară, dacă un kilogram de zahăr moldovenesc se vinde la un preţ 12,5-13,8 lei, apoi cel ucrainean costă cel mult 11 lei. Reiese, că, procurînd producţia vecinilor, moldoveanul nostru economiseşte cîte 2 lei la fiecare kilogram. În felul acesta, marfa producătorilor noştri ajunge să lîncezească pe pieţele din ţara lor, fapt ce le ruinează afacerile.

De ce s-a ajuns ca zahărul autohton să coste mai scump decît cel al vecinilor? Alexander Koss (foto), preşedinte al Uniunii producătorilor de zahăr din Moldova şi, în acelaşi timp, spicher al Comitetului de Conducere al ÎM „Sudzucher Moldova” SA, explică că preţul înalt al zahărului nostru vine ca urmare a secetei fără precedent din vara trecută, care a lovit agricultura ţării, şi a majorării taxei pe valoare adăugată (TVA) de la 8 la 20 procente la zahăr începînd cu anul curent.

Însă, Mihai Suvac, şef de direcţie la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, are de precizat că adevărata cauză a pierderii competiţiei preţurilor la zahăr de către producătorii noştri ar fi productivitatea scăzută a muncii acestora în comparaţie cu nivelul vecinilor. Mai mult ca atît el a ţinut să precizeze că majorarea TVA la zahăr nu ar trebui să-i afecteze pe producătorii noştri de zahăr, deoarece lor li se vor restitui cele 12 procente, care, chipurile, le-au fost aplicate suplimentar. De altminteri, demnitarul de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a specificat că producătorii de zahăr vor fi unicii din sectorul agrar al ţării care vor beneficia de acest privilegiu din partea statului.

Nu s-a arătat impresionat Mihai Suvac nici de avertizările lui Alexander Koss, precum că scăderea bruscă a volumului de vînzări a zahărului autohton ar putea conduce la micşorarea radicală a suprafeţelor însămînţate cu sfeclă de zahăr. Funcţionarul acestui minister a spus în replică că nu contează dimensiunea terenurilor cultivate, ci roada obţinută de pe acestea şi că ÎM „Sudzucher Moldova” SA se bucură în ţara noastră de toate posibilităţile, de toate condiţiile ca să obţină producţie cu cheltuieli minime pentru a vinde zahărul cu preţuri mai mici decît ale vecinilor şi pe această cale de a pune capăt contrabandei cu această marfă străină.

 Vlad LOGHIN

Pasha Pchiebann 01.04.2013 - 20:26

Dacă ești gata să ajuți țara cu propuneri concrete, aderă la grupul nostru contra corupției! joshotsii.blogspot.com (joshotsii)