Vrajitoria de la Salem – un caz rusinos

”Ce victorie ar fi pentru diavol să cîştige un suflet pe care deja îl posedă? Le ia doar pe cele mai bune, şi al cui este mai bun decît cel al pastorului”, spune pastorul John Hale în piesa ”Vînătoarea de vrăjitoare”. Procesele din Salem au loc în Massachusetts-ul colonial între 1692 şi 1693. Mai bine de 200 de oameni sunt acuzaţi de practicarea vrăjitoriei, magiei diavoleşti, dintre care 20 sunt executaţi. Ulterior colonia recunoaşte greşeala comisă şi compensează familiile victimelor. De atunci povestea devine sinonimă cu isteria şi nedreptatea, un eveniment ruşinos din istoria omenirii, care încă mai oferă sevă pentru poveşti.

Acum cîteva secole, mulţi creştini practicanţi au convingerea că diavolul îşi poate împrumuta puterile unor persoane cunoscute sub numele de vrăjitoare pentru a face rău altora în schimbul loialităţii faţă de acesta. O paranoia generală cuprinde Europa în secolele 14-16, care duce la executarea a mii de persoane. Procesele de la Salem vin se petrec exact cînd încep să se mai limpezească apele, dar circumstanţele locale le pot explica. În 1689, conducătorii englezi William şi Mary încep un război cu Franţa în coloniile americane, care pustieşte regiuni din New York, Nova Scotia şi Quebec, forţînd refugiaţii să ia calea ţinutului Essex, mai precis sătucul Salem din colonia Massacussets. Resursele se epuizează rapid, ceea ce agravează rivalitatea existentă între familiile care au acces la bunurile din port şi cele care încă mai depind de agricultură. Controversele se aştern şi în jurul pastorului Samuel Parris, primul învestit în funcţie în sat, în 1689, dezagreat din cauza personalităţii sale rigide şi lacome. Localnicii puritani nutresc convingerea că au de-a face cu lucrarea Satanei.

În Ianuarie 1692, fiica pastorului în vîrstă de 9 ani, Elisabeth, şi nepoata acestuia de 11, Abigail, încep să aibă vedenii. Ţipă, aruncă lucruri, scot sunete bizare şi adoptă poziţii ciudate, ceea ce îl determină pe un doctor local să afirme că este vorba despre forţe supranaturale. O altă copilă, Ann Putnam, tot de 11 ani, experimentează episoade similare. Arthur Miller îşi închipuie scena astfel: ”Fata, Abigail Williams. Stătea la cină în casa pastorului Harris şi deodată cade pe podea, fără nici un cuvînt sau semn prevestitor. Ca un animal împuşcat, spune Parris. Şi apoi urlă îngrozitor, ca pe rug. Parris vrea să o ajute şi scoate din ea un ac care îi pătrundea adînc în corp. Şi cînd a fost întrebată cine l-a înfipt acolo, a declarat că un spirit l-a pus acolo”. Diagnosticul sună simplu: posedare de către diavol.

Pe 29 Februarie, sub presiunea magistraţilor Jonathan Corwin şi John Hathorne, fetele acuză trei femei pentru tulburările de care suferă: Tituba, sclava lui Parris, Sarah Good, o cerşetoare, şi Sarah Osborne, o bătrînă săracă. Cele trei sunt aduse în faţa magistraţilor şi interogate cîteva zile, începînd cu data de 1 Martie. Osborne şi Good se declară nevinovate, dar Tituba mărturiseşte că ”Diavolul a venit la mine şi mi-a cerut să-i slujesc”. Descrie imagini complicate cu cîini negri, pisici roşii, păsări galbene şi un om negru care a vrut să-i semneze în carte. Confesează că a semnat şi că mai sunt alte cîteva vrăjitoare care doresc distrugerea puritanilor. Cele trei femei sunt aruncate în închisoare.

O dată plantată sămînţa paranoiei, fluxul de acuzaţii ia proporţii în următoarele luni. Acuzaţia împotriva Marthei Corey, membră fidelă a Bisericii din sat, îngrijorează mult localnicii pentru că înseamnă că oricine se poate ocupa cu vrăjitoria. Magistraţii o interoghează chiar pe fata de 4 ani a lui Sarah Good, Dorothy, transformîndu-i răspunsurile timide într-o mărturisire. Interogările devin mai serioase în Aprilie, cînd adjunctul guvernatorului, Thomas Danforth, împreună cu asistenţii săi, iau parte la audieri. Pe 27 Mai, guvernatorul William Phipps ordonă înfiinţarea unei curţi speciale care să decidă pentru Suffolk, Essex şi Middlessex. Primul caz este cel al lui Bridget Bishop, o femeie în vîrstă faimoasă prin bîrfe şi promiscuitate. Întrebată dacă a avut activităţi vrăjitoreşti, Bishop răspunde:”Sunt la fel de inocentă ca un copil nenăscut”. Apărarea nu convinge pentru că este găsită vinovată şi spînzurată  pe 10 Iunie. 5 zile mai tîrziu, respectabilul pastor Cotton Mather scrie o scrisoare implorînd curtea să nu permită ca dovezi visele şi vedeniile.

Curtea ignoră cererea şi 5 oameni sunt spînzuraţi în Iulie, alţi 5 în August şi 8 în Septembrie. Pe 3 Octombrie, urmînd paşii tatălui său, Increase Mather, atunci preşedinte la Harvard, denunţă utilizarea de dovezi fantasmagorice:”Mai bine să scape 10 vrăjitoare suspecte decît să fie condamnată o persoană nevinovată”. Guvernatorul Phipps, ca replică la rugămintea lui Mather şi întrucît propria sa soţie este investigată, interzice arestările ulterioare, eliberează mulţi acuzaţi şi dizolvă Curtea pe 29 Octombrie. Phipps o înlocuieşte cu o Curte Superioară de Justiţie, care condamnă doar 3 din cei 56 de acuzaţi. Dar răul este deja ireparabil:19 oameni sunt spînzuraţi pe Gallows Hill, un bătrîn de 71 de ani este ucis cu pietre, iar cîtiva mor în închisoare. În total 200 de persoane sunt implicate în procesul magiei diavoleşti.

Totul începe de fapt cînd pastorul Samuel Parris, la întoarcerea din India de Vest, unde pleacă în scopuri diplomatice, o aduce cu el pe Tituba, care practică un soi de vrăjitorie larg răspîndită în Antile, numită Obeath. Fetele o vizitează des pe aceasta, pentru a afla ce le rezervă viitorul, deşi sunt conştiente că explorarea altor practici religioase decît cea creştină poate avea urmări catastrofale. Cum obiceiurile lor încep să fie divulgate, de frica urmărilor mimează o anumită stare de extaz şi posesie care nu este altceva decît o piesă de teatru cu final tragic...

Aceasta fiind situaţia, pastorul cere ajutorul celorlalţi clerici din oraşe învecinate. Aceştia răspund imediat chemării şi se prezintă în Salem pentru a ajuta cu rugăciuni. De fiecare dată însă, cînd aceştia, in rugăciunile lor, amintesc numele Domnului, fetele sunt cuprinse de spasme puternice şi întrerup rugăciunile. Văzînd aceste grozăvii, pastorul din Salem începe să o urmărească pe Tituba pe care, oricum, o bănuia ca joacă un rol. La un moment dat, o vede pe femeie cum scoate ceva din cenuşa din şemineu şi o oferă cîinelui să o mănînce. Furios, pastorul îi cere Titubei să îi explice ce face. Femeia îi spune că a pregătit ”prăjitura vrăjitoarelor", din dorinţa de a vindeca fetele. În acest moment, îndoindu-se de bunele intenţii ale Titubei, pastorul  începe  să o lovească, pînă cînd femeia mărturiseşte că ea este cea care se face vinovată de demonizarea fetelor. Imediat după, pastorul merge la fiica sa, cerîndu-i acesteia să îi spună ce se petrece cu adevărat. Fata îi mărturiseşte tot, dar trecînd şi la interogarea nepoatei, de la aceasta pastorul află că unele persoane din Salem au încheiat un pact cu diavolul.

Acesta crede, iar de aici se instalează isteria generală care ne arată încă o dată că omul este departe de a fi animalul raţional. Într-un timp şi loc unde superstiţia este la ordinea zilei, cuvîntul doctorului este suficient pentru a provoca o veritabilă revoltă. Găsirea unui ţap ispăşitor este suficientă, iar reacţia oamenilor este pe măsura vieţii aflate sub semnul ignoranţei.

Irina-Maria Manea, Historia.ro

Socialmai mult
26.06.17 - 17:41
26.06.17 - 17:37
26.06.17 - 17:30
26.06.17 - 17:26
26.06.17 - 13:48
26.06.17 - 13:41
26.06.17 - 13:37
23.06.17 - 14:53
23.06.17 - 14:52
23.06.17 - 14:07
23.06.17 - 13:54
22.06.17 - 18:02
22.06.17 - 17:38
22.06.17 - 16:00
21.06.17 - 16:22
21.06.17 - 14:25
20.06.17 - 16:56
20.06.17 - 16:52
20.06.17 - 12:44
19.06.17 - 18:13