Ce mai este nou, dom’ Tabără, pe la Chişinău?

Aici, în Patria mea, unde sub fiecare pietricică zace un munte de prostie, s-a pus de-o nouă mămăligă electorală pentru anul 2018: proiectul privind votul uninominal este promovat în parlament, Iapa naşului la galop (Andrian Candu) grăbindu-se ca acesta să devină buchie de lege bătută în cuie.

Vreau să fiu înţeles corect: nu Proiectul este o prostie. Prostia este a noastră, a moldovenilor, aici prenumărîndu-mă necruţător şi pe mine. Dacă imperiile acţionează după principiul “Dezbină şi stăpîneşte!”, moldovenii noştri (co)rupţi în fund sînt traversaţi şi ei de imperialisme, ca orice colectivitate umană serioasă. Numai că imperialismul lor, al moldovenilor, redus la dimensiuni caricatural-liliputane, nu se manifestă prin extindere, ci prin restrîngere în interiorul colectivităţii, în cazul dat implozia fiind tot pe atît de devastatoare ca şi explozia.

Dacă pe parcursul traiectului nostru glorios la superlativ nu am putut îngloba ţări şi popoare (raţiunea de a fi a imperiilor!), complexul de inferioritate s-a opintit şi a dat cep în plăcerea de a ne mînca atavic unii pe alţii. Aşa se face că moldovenii, în general românii, nu au mîncat niciodată sîrbi, turci, ruşi, ucraineni, bulgari, unguri, alani sau blegomani. Moldovenii au mîncat, constant, moldoveni. În context, îmi amintesc de neuitatul Nicolae Sulac, care spunea prin 1990: “Tare aş vrea să plece ruşii de aici, ca să-i văd pe moldoveni cum se mănîncă singuri între dînşii”.

Iată de ce nu avem vocaţie istorică, flocăiala reciprocă secătuind naţiunile care au trecut ca raţa prin apa istoriei, fără să înveţe din experienţa altora de a-şi folosi cu profit energiile native. Cei care justifică aceasta prin blîndeţea, ospitalitatea şi toleranţa proverbiale ale românului sau sînt nişte inconştienţi, sau nişte mincinoşi cu metodă. Linguşindu-şi neamul prin ridicarea la rang de virtuţi a unor vicii de caracter, aceştia de fapt îl ticăloşesc şi îl înrobesc în propriul interes şi beneficiu. Că tare mulţi scriitori de la noi s-au îndeletnicit şi se mai îndeletnicesc cu asta. Numai duceţi-vă la teatrele noastre. Numai strigăte şi lamentaţii! Urlete şi nefiresc. Că aşa-i poporul, îşi zic regizorii noştri toţi geniali. Ultima ofrandă adusă poclon pe altarul Împăratului Beneficiu, stăpînul acestui topos al morţii numit Moldova, este adoptarea proiectului de lege privind votul uninominal. Toate sistemele electorale sînt imperfecte. Nu contează sistemul, important e să fie alegeri corecte şi fără fraude.

Mizeria noastră intelectuală, morală şi materială nu trebuie căutată numai în lipsa de fonduri. Ea este consecinţa directă a lipsei de solidaritate civico-etnică, a imperialismului moldovenilor exercitat asupra moldovenilor. Străzile Copenhagăi sînt curate ca o farmacie nu de aceea că sînt spălate cu soluţii şi maşini sofisticate. Ele sînt curate fiindcă, în primul rînd, este curat în sufletele şi creierele danezilor. Cum gîndim, aşa trăim. Fă ordine în capul tău şi va fi ordine şi în casa/ţara ta.

Este la modă acum, ba chiar a devenit o probă sportivă autohtonă, ca orice puţoi naţional să-l critice pe Ion Druţă. De ce aş evada din propriul sînge şi nu mi-aş permite şi eu o mică “răutate”? Cred că romanul “Povara bunătăţii noastre” ar fi trebuit să se numească, în cazul în care merituosul scriitor n-ar fi plătit tribut unui clişeu generalizat, “Povara dezbinării noastre”. Oricui i-a venit oricînd uşor să ne dezbine, fiindcă pînă a-şi pune acesta planurile în aplicare noi eram deja dezbinaţi ca nimeni alţii. Nu pe bază de idei sau principii, ci de mici găinării personal-domestice.

Un alt motiv de dezbinare îl reprezintă... politicantropii. Acolo unde se adună doi moldoveni, imediat apar trei partide! Astăzi am ajuns să avem, ca în Bantustan, tocmai 74, dintre care 48 sînt, cică, mai active... Da, avem un parlament de lupi cu o imensă zonă erogenă – banii. Dar cine naşte un parlament de lupi? Corect: un popor de oi, oismul fiind manifestarea plenară a lipsei de cultură (“Poporul analfabet nu este prost, ci slab”, proverb evreiesc). Destinul însă nu iartă. El acordă fiecărui popor conducătorii pe care-i merită şi viaţa pe care şi-o făureşte el însuşi. Aici este vorba de felul în care fiecare dintre noi concepe cele cîteva noţiuni fundamentale ale vieţii civice: libertatea, demnitatea, respectul de sine, adevărul, responsabilitatea, datoria de a munci eficient şi cinstit. Nu e vorba de nici un “blestem” care, chipurile, ar urmări neamul nostru. Aici e vorba de modul în care fiecare înţelegem să ne trăim viaţa de zi cu zi, adică de felul în care ne facem noi înşine Istoria. Într-un stat al meritocraţiei, adevăratul patriot este cetăţeanul care-şi face cu maximum de randament şi profesionalism datoria la locul său de muncă. Noi nu avem conştiinţa lucrului bine făcut!

... Întîmplarea se petrece la cîteva zile după facerea lumii. Arhanghelul Gavriil zboară în preajma lui Dumnezeu şi-i spune, arătînd de sus spre Carpatul proaspăt ieşit, ca un junghi, de sub scoarţa pămîntului: – Dar, Doamne, la ce te-ai gîndit?! Ai făcut o ţară de-a dreptul minunată! Ai dăruit-o cu rîuri şi lacuri săgetate de peşti dulci, cu codri doldora de poame şi de mierea albinelor, cu dealuri domoale ca un sfat de om înţelept, cu pămînt mănos bun de presărat pe rană... Oare nu cumva ai pus prea multe într-o singură ţară? – S-ar putea să ai dreptate... şi tocmai de aceea, ca să echilibrez cumva situaţia... o să dau şi partide. Cît mai multe partiduţe, mitropolioare şi bisericuţe– şi nu se va alege nimic din această ţară.

Acest articol blînd ca o duminică de Paşti fără sfîrşit se încheie apoteotic cu o veste bună pentru cuvioşia sa, popa Cristi Tabără, care de ani buni spală atît de creştineşte creierele moldovenilor la Fabrika (de Magiun Propagandistic): Isus era blond, cu ochii albaştri. Fiul Domnului era de-al nostru, din neamul nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri* – susţine un alt spălător de creiere, Gheorghe Funar, om politic român, fost primar timp de trei mandate al Clujului, ca şi fratele său de transă dacopată(=dac+patologie/boală) Dorin Chirtoacă.

* Pentru această descoperire epocală, propunem forurilor decizionale europene ca de azi înainte rîul Dunărea să se numească Funărea.