VOM AVEA O ALTA DENUMIRE A LIMBII DE STAT?

Curtea Constituțională a declarat că Parlamentul Republicii Moldova poate purcede la modificarea articolului 13 din Constituție, care face referință la limba de stat în Republica Moldova.

Proiectul de lege cu privire la decretarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova este conform Constituției. Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv pe 31 octombrie inițiativei legislative, semnată de un grup de 35 de deputați, cu privire la decretarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova.

”Proiectul de lege cu privire la modificarea Constituției, fiind elaborat în vederea executării hotărîrii Curții Constituționale din 5 decembrie 2013 privind interpretarea art. 13 din Constituție, nu încalcă limitele revizuirii impuse de Constituție”, constată Curtea.

Magistrații au constatat că proiectul de lege pentru modificarea art. 13 din Constituție, care prevede că limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească, nu cuprinde neconcordanțe și inexactități de ordin juridic și urmează să fie prezentat Parlamentului spre adoptare.

Unul din semnatarii proiectului de lege, deputatul Valeriu Ghilețchi a declarat că avizul dat de Curte a deschis calea spre a modifica art. 13 din Constituție. Totuți, Ghilețchi nu este convins că se va găsi ușor 67 de voturi în Parlament, necesare pentru a modifica Constituția.

”Trebuie să existe loc de un dialog și un compromis politic. Cred că am putea găsi un numitor comun pentru a găsi cele 67 de voturi necesare”, a declarat deputatul.

Printre argumentele aleșilor poporului se numără prevederile Declarației de Independență, care face referire la legile și hotărîrile Parlamentului privind decretarea limbii române ca limbă de stat. De asemenea, autorii inițiativei vor ca prin această modificare să fie înlăturate confuziile privind limba oficială a statului Republica Moldova.

Sesizarea a fost semnată de deputații PLDM, PL, PPEM și o parte din deputații PDM.

Constituția Republicii Moldova se modifică cu 67 de voturi în Parlament. Ulterior, președintele țării trebuie să emită decretul de promulgare a legii cu privire la modificarea Constituției.

Avizul Curții Constituționale este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Sursa: sputnik.md