VLAD BATRINCEA: DRUMURILE RELE SINT UN SIMBOL AL GUVERNARII POPULISTE

Reprezentanții Partidului Socialiștilor și ai organizației sale de tineret “Garda Tînără” au desfășurat, pe 7 februarie, flashmob-ul “Drumuri “bune”. Pentru ce se putea cheltui 1,5 miliarde de lei?”. Flashmob-ul s-a desfășurat în fața Parlamentului Republicii Moldova, unde astăzi are loc ședința plenară. Amintim că fracțiunea PSRM nu participă la ședința de astăzi a Parlamentului în semn de protest faţă de deciziile populiste ale majorității parlamentare în ajunul alegerilor din 24 februarie. Deputatul socialist şi secretar executiv al PSRM Vlad Batrîncea a spus, în timpul flashmob-ului, că drumurile reparate de guvernare din bugetul public au servit doar pînă în luna noiembrie.

“Pentru democrații de la guvernare, iarna, în Republica Moldova, a venit pe neașteptate. S-a dovedit că, în Moldova, pot fi și înghețuri, ploi. Și, împreună cu ploaia, întregul proiect ambițios al lui Candu-Filip și majoritatea parlamentară, numit „drumuri bune”, a fost spălat. Dar, pentru toate aceste ambiții, cetățenii Republicii Moldova au plătit 1 miliard 700 milioane de lei. Și astăzi am venit în fața Parlamentului, unde se află majoritatea parlamentară și unde iarăși se adoptă proiecte populiste și promisiuni generoase pentru popor. Înainte de alegeri, își amintesc că ar trebui oferiți pensionarilor cîte 600 de lei. De ce acești bani nu au fost oferiți pensionarilor în toți acești 10 ani de cînd regimul este la putere?”, a întrebat socialistul.

Vlad Batrîncea a constatat că, drumurile stricate sînt simbolul muncii regimului de 10 ani al populismului. Și acesta este simbolul la ceea ce a adus această guvernare în decursul celor 10 ani”. Deputatul PSRM a evidențiat că nu au fost organizate concursuri publice pentru efectuarea reparațiilor drumurilor, nimeni nu a verificat calitatea acestora, lucru care s-a dovedit a fi estimat la prețuri exagerate. Drept urmare, drumurile au fost spălate de ploaie.

Vlad Batrîncea a atenţionat că din acești bani putea fi posibilă construcția a 25 de școli, 45 grădinițe, procurarea a 600 de autobuze noi sau 550 troleibuze noi, reparația capitală a 3.000 de blocuri locative, instalarea a 8.000 de ascensoare pentru persoanele cu dizabilități, amenajate 45.000 de terenuri de joacă, 6.000 de complexe sportive. “Pentru toate acestea vor fi trași la răspundere, precum și pentru toate promisiunile populiste, înșelarea oamenilor, escrocheriile, pe care oamenii le-au plătit din buzunare timp de 10 ani!”, a spus Vlad Batrîncea. (Sursa: agenţiile de presă)