VIZITA OFICIALA LA BUCURESTI

Vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban se află într-o vizită oficială la București, în cadrul delegației conduse de Prim-ministrul Maia Sandu.

Programul vizitei a inclus mai multe întrevederi cu înalții oficiali de stat, Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tariceanu și cu Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Vicepreședintele Parlamentului a exprimat aprecierea pentru susținerea acordată Republicii Moldova de către România în toate domeniile. Potrivit lui, România este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova.

”Am reiterat că în plan politic pledăm pentru continuarea parteneriatului în beneficiul ambelor state și consolidarea instituțiilor democratice. Apreciem înalt toate proiectele și programele de asistență pentru țara noastră. În cadrul discuțiilor au fost trasate noi direcții de cooperare. Sperăm la o colaborare în continuare productiva în toate domeniile de interes comun”, a declarat Ion Ceban.

Din delegația Parlamentului mai fac parte Iurie Reniță, președinte al Comisiei politică externă și integrare europeană și Sergiu Litvinenco, presedintele Comisiei juridice, numiri și imunități.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM