VIZITA LUI ROGOZIN ÎN R. MOLDOVA

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, va sosi la Chişinău pe 2 Septembrie, în a doua parte a zilei. „Vine la invitaţia mea. Am stabilit anterior că ar fi bine să avem noi doi întrevederi, în calitate de co-preşedinţi ai Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică”, a declarat, după şedinţa Guvernului, vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul al Economiei. Oficialul a spus că urmează să efectueze şi el o vizită la Moscova, tot în luna Septembrie, transmite IPN.
Cu referire la agenda întrevederii cu Rogozin, Valeriu Lazăr a spus că vor fi discutate relaţiile economice bilaterale, în primul rînd aspectele legate de comerţ, agenda energetică şi alte subiecte care vizează competenţele comisiei mixte. „Vrem ca pînă la viitoarea şedinţă a comisiei să definitivăm cîteva proiecte care vor fi semnat, inclusiv acordul privind regimul de aflare a cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a comunicat Valeriu Lazăr.

Vicepremierul a mai spus că nu este planificată deocamdată o întrevedere a lui Dmitri Rogozin cu premierul Iurie Leancă, dar nu este exclus ca cei doi oficiali să se întîlnească.

Pe 3 Septembrie, Rogozin se va deplasa la Tiraspol, unde va participa la ceremonia de lansare a construcţiei unui spital. Valeriu Lazăr a amintit că Dmitri Rogozin este şi reprezentant special al Rusiei în Transnistria şi a adăugat că astfel de vizite sunt „absolut fireşti”.

Sursa: IPN