Într-o familie el s-a lăsat de preferatele ocupaţii la sala de sport ca să stea cu copilul seara cînd ea pleacă la nişte ore de frumuseţe, destul de costisitoare, care n-o să-i trebuiască niciodată. Pe de asupra, a mai luat şi un volum suplimentar de lucru ca să-i poată achita moftul. În altă familie, ea a lăsat facultatea ei şi s-a angajat la o muncă necalificată ca el să-şi poată finaliza studiile, dat fiind faptul că el părea un student mai promiţător decît ea. O femeie a atins vîrsta de patru decenii în care aşa şi n-a reuşit să-şi întemeieze o familie, are un loc de lucru pe care-l urăşte de moarte, iar singura distracţie în viaţă-i este rareori cîte o premieră la teatru. Şi toate acestea pentru că mamă-sa n-a aprobat nici un pretendent la mînă şi inimă, mamă-sa i-a ales universitatea şi tot mamă-sa i-a rebutat toate amicele pe motiv că i-au părut ei că sînt nişte desfrînate. Între timp „desfrînatele” s-au măritat (unele chiar de mai multe ori), cresc copii, sînt la casa lor demult, construiesc cariere mai mult sau mai puţin de succes – într-un cuvînt, fac ce vor asumîndu-şi triumful reuşitei, dar şi amarul eşecului. Dar îşi trăiesc viaţa. Eroina noastră trăieşte cu mamă-sa, face ce vrea mamă-sa şi se stinge uşor în singurătate şi vise nerealizate.

Cazuri de acest fel pot exemplifica aici o sumedenie. De unde şi apare întrebarea: ce înseamnă să fii liber? Dar şi mai important este – cît de des libertatea unei persoane limitează libertatea alteia? Cum să învăţăm să luăm decizii şi cum să interacţionăm cu cei din jur astfel încît să fie respectate deopotrivă propriile, dar şi cele străine, hotare ale libertăţii? Păstrînd, totodată, controlul asupra vieţii? Este vreun secret oare?

Nişte experienţe triste din propria mea viaţă, precum şi urmărite la colegi, prieteni, cunoscuţi, rude îmi arată, deocamdată, un singur răspuns: dorinţele sînt individuale şi cel ce doreşte trebuie să-şi asume în exclusivitate răspunderea pentru poftele sau visele sale. Să zicem, dacă o femeie îşi doreşte un trai arhiluxos, ce treabă ar avea aici bărbatul, obligat să cîştige pentru asta? Vorba unui moşulică cunoscut: dacă te-a ajuns mintea să vrei, să te ajungă şi să poţi.

Contînd pe susţinerea cuiva, s-ar putea ca aşa şi să rămînem singuri în faţa viselor nerealizate şi propriei deprecieri. Pentru că acel „cuiva” ar putea să ne fie mereu alături, iar dorinţele au proprietatea să roiască în capetele noastre cu duiumul. Şi mai trebuie să spun că atunci cînd mulţi dintre noi, inclusiv părinţii, vor înţelege acest lucru, învăţînd să-şi evalueze corect scopurile şi planurile, atunci se va reduce considerabil un proces foarte urît caracteristic oamenilor – de-a călca pe gît pe cineva în goană spre ţelul rîvnit. Mai ales că este posibil să te realizezi prin sine, fără a ştirbi din libertatea altei personalităţi. Şi această realizare e cea mai tare şi puternică.

În acelaşi timp, respectul pentru frontierele altei persoane este posibil doar atunci cînd am învăţat deja să ne respectăm pe sine, fără a permite să ne impună cineva mod de viaţă, gînduri, opinii, iubiri străine. Or, nişte relaţii nu pot aduce fericire dacă o parte este impusă să îmbrace un stil de viaţă care nu-i este pe măsură şi n-are nici o şansă practic să ajungă vreodată să încapă în el.

Şi încă un moment. Foarte important. Doar inspiraţia, vocaţia, pasiunea - cele adevărate - pot aduce la realizarea unui vis. Aceşti factori sînt ca un far care luminează şi direcţionează în beznă. Succesul vine la omul care are talent, dar mai ştie, poate şi vrea să muncească, şi mai ştie ce vrea şi îşi conştientizează posibilităţile şi îşi poate estima capacităţile. Succesul ocoleşte oamenii care pur şi simplu vîntură vise străine, care fură năzuinţele altcuiva. Rareori are sorţi de izbîndă ceea ce-i place soţiei, soţului, mamei, tatei, colegei de clasă, dar nu şi ţie.

Lilia GRUBÎI