VICEMINISTRUL DE EXTERNE ANDREI GALBUR A AVUT O INTREVEDERE CU SEFUL OFICIULUI CONSILIULUI EUROPEI LA CHISINAU

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, José-Luis Herrero.

În cadrul întrevederii, viceministrul Andrei Galbur a reiterat voinţa fermă a autorităţilor Republicii Moldova de a realiza integral proiectele prevăzute în Planul de Acţiuni privind susţinerea reformelor democratice în RM pentru 2013-2016 (PA), precum şi de a lansa următoarele proiecte în domenii precum combaterea traficului de fiinţe umane, prevenirea şi combaterea corupţiei, promovarea libertăţii mass-media şi pluralismului în R. Moldova.

În context, oficialii au salutat organizarea primei reuniuni a Comitetului Permanent pentru monitorizarea implementării PA, care va avea loc la Chişinău, la 30 iunie curent.

La rîndul său, şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău a reiterat sprijinul organizaţiei pentru eforturile autorităţilor moldoveneşti în reformarea sectorului justiţiei şi a procuraturii, combaterea corupţiei şi promovarea drepturilor omului.

De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea eventualelor proiecte de asistenţă cu includerea reprezentanţilor UTA Găgăuzia şi regiunii transnistrene.

Totodată, interlocutorii au discutat despre acţiunile ce urmează a fi realizate pentru marcarea, la 13 iulie curent, a 20 de ani de la aderarea R. Moldova la Consiliul Europei.

Virginia Filip 04.05.2015 - 22:37

Oare facem eforturi cu adevarat pentru a starpi coruptia? sa-i spunem si lui Voronin. oare lui ii este cunoscut cuvantul coruptie? Dar lui Dodon? Pai si daca avem astfel de specimene cum sa reusim sa "starpim" aceste fenomene? Ne va fi foarte greu, dar vom reusi, pentru suntem multi care vrem ca Republica Moldova sa devina o tara cu oameni sinceri.

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
02.04.24 - 12:29
09.04.24 - 12:16