Vamesii britanici au descoperit 14 kg de cocaina ascunse intr-un transport de masti de protectie

Vameşii britanici au confiscat 14 kg de cocaină, valorînd peste 1 milion de lire sterline pe piaţa neagră, pe care traficanţii le ascunseseră într-un transport de măşti de protecţie, în zona vamală britanică a tunelului de sub Canalul Mînecii, transmite Joi Reuters, potrivit agerpres. Cocaina, ambalată în 15 pachete, a fost descoperită în cutii pline cu măşti de protecţie la controlul efectuat asupra unui camion înmatriculat în Polonia şi care urma să intre pe teritoriul britanic. Un polonez în vîrstă de 34 de ani a fost arestat.

”Această captură constituie o nouă dovadă a modului în care reţele infracţionale încearcă să exploateze epidemia de COVID-19 în folosul lor”, a declarat Darren Herbert, managerul de operaţiuni pentru portul Dover al Agenţiei Naţionale de combatere a infracţionalităţii. ”Investigăm acum cine se află în spatele acestei tentative, dar este clar că au suferit o lovitură considerabilă. La preţurile de stradă din Marea Britanie, acest transport ar fi putut să le aducă peste 1 milion de lire”, a adăugat el.

Piaţa neagră europeană de cocaină este estimată la peste 10 miliarde de dolari. Producţia globală de cocaină de puritate 100% s-a situat în 2017 la nivelul record de 1.976 tone, conform celor mai recente date puse la dispoziţie de ONU. În ultimul deceniu, producţia a crescut cu 50%, provenind mai ales din America Latină.