M-am convins a cîta oară că subiectele cu teme tragice sînt deosebit de atractive pentru unii colegi din presă. Cu cît e mai mare drama, cu atît mai mare este interesul şi respectiv cîmpul de imaginaţie. Pe de altă parte, astfel de teme vînd bine. Nimic nu este mai captivant pentru consumatorii de ştiri decît dramele produse la altcineva.

Zilele trecute cap de noutăţi a fost accidentul produs în regiunea Cernăuţi, cu implicarea lui Victor Captari. O ocazie deosebit de tristă ca să înţeleg cît de indecenţi pot fi unii jurnalişti. Spun aşa pentru că ştiu situaţia de vreme ce în acea maşină am fost şi eu. Fiind apropiată cu soţia domnului Captari am acceptat acea călătorie la Cernăuţi, fiind interesată de evenimentul organizat de autorităţile de la Costiceni în memoria regretatului poet Ion Vatamanu. Trebuia să iasă ceva frumos şi onorabil, mai ales că încă este în viaţă mama poetului. Din păcate, n-a fost să fie şi ceea ce era programat ca un lucru mare s-a transformat în cel mai tragic, odios şi nenorocit reportaj al meu de la faţa locului.

Acum nu ştiu ce e mai cumplit – accidentul care a luat o viaţă şi a zdrobit cel puţin trei sorţi de om sau ceea ce a urmat în presă. Pardon de expresie, dar cel mai bine caracterizează situaţia o zicală rusă: „Понеслось дерьмо по трубам”. Atîtea insinuări şi atîtea inexactităţi, aprecieri şi catalogări eronate care zguduie, mai rar am văzut. În goană după senzaţii ieftine se trece cu vederea că a decedat un copil, iar alţii doi care erau în maşina accidentată au avut de suferit fiziologic, dar şi au rămas cu nişte traume psihologice care dacă şi au să treacă atunci foarte greu. La cîteva zile după avarie deja e clar că toţi cei care au fost în maşină nu vor mai fi oamenii care au fost altădată. Cu şoferul maşinii e şi mai complicat. O criză cardiacă (hipertonică), produsă în ochii mei, a cauzat groaznicul accident. Băiatul mort e un vecin al lui Victor Captari, care este şi bun prieten cu părinţii acestuia. Nu sînt litere destule în alfabet ca să descriu procesele de conştiinţă ale acestui om. Greu de închipuit. Şi dacă am ajuns că pierdem şi ultimele rămăşiţe de înţelegere şi compasiune, atunci poate mai bine de renunţat la un material cu reputaţie îndoielnică? Iar la încheiere vreau să precizez pentru cei deosebit de interesaţi: nu a fugit nimeni de la locul întîmplării, fiind în stare foarte grea Victor Captari a fost printre primii care au acordat ajutor copilul avariat. Imediat el a fost internat în secţia de cardiologie, în Spitalui raional din Novosuliţa, unde se află pînă în prezent. Restul am fost la dispoziţia organelor de drept ucrainene mai mult de 24 de ore, însă mai mult nu am putut sta pentru că patru persoane necesitau asistenţă medicală urgentă acasă. Cine s-a pomenit vreodată în stări similare în ţări străine ştiu cum e pentru cineva care nu dispune de asigurare medicală, dar nici de sume impunătoare de bani. Şi ar mai fi un şir de momente de ordin moral la care ar fi trebuit să se gîndească o serie de scribi înainte de a porni vălătucul informaţiilor neverificate care au căzut ca un mal asupra unei mari dureri care cred că nu o să mai treacă niciodată.

Lilia GRUBÎI