VACCINAREA PEDAGOGIILOR AR FACE POSIBILA REVENIREA ELEVILOR IN CLASE

Vaccinarea pedagogiilor din grupul de risc contra noului coronavirus ar face posibilă revenirea elevilor în clase. De această părere este Asociația Obștească „Părinți solidari”, care va face demersurile necesare către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Ala Revenco, director executiv al asociației, precizează că, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2020 în Republica Moldova activau 26,9 mii de cadre didactice în învățămîntul primar și secundar general, dintre care aproximativ 20% sau 5,4 mii persoane sînt cu vîrsta peste 60 de ani. „Cu o bună organizare, vaccinarea acestor 5,4 mii de cadre didactice se poate realiza în două zile, iar după o săptămînă de la vaccinare, maximum două, deja se poate de revenit la lecții în clase”, menționează Ala Revenco, citată într-un comunicat de presă al organizației.

„Dacă să luăm exemplul medicilor, statistica ne arată o diminuare a cazurilor zilnice de infectare în rîndul angajaților sistemului medical de la 50 la 75 %, respectiv este un efect vizibil chiar și după vaccinarea cu prima doză de vaccin”, a mai spus Ala Revenco.

Directorul Asociației Obștești „Părinți solidari” spune că situația prezentă nu poate continua, o parte dintre copii nici măcar nu au acces la învățămîntul online pentru că nu dispun de calculatoare, tablete sau telefoane performante. Închiderea instituțiilor de învățămînt nu are justificare atît timp cît sînt permise activități care implică grupuri de oameni. „Nu poți merge cu copilul la școală, dar poți merge cu copilul la pizzerie, cam așa e la noi”, a remarcat Ala Revenco. Potrivit ei, mai mulți părinți s-au plîns că, de cînd se fac ore online, copiii lor au probleme de vedere, pentru că sînt nevoiți să stea timp îndelungat în fața telefonului sau a calculatorului.

Sursa: IPN