Unul dintre cele mai BIZARE culte religioase, recunoscut oficial. Au si STRIPPERITE

''Credincioşii'' s-au autodenumit ''pastafarieni''. În anul2016, Camera de Comerţ a Olandei a emis un document prin care recunoaşte în mod oficial "Biserica Monstrului Zburător din Spaghete". La primirea veştii, membrii cultului, aşa-numiţii "pastafarieni", au celebrat cu un bol cu paste. Iată ce a declarat purtătorul de cuvînt al nou-înfiinţatei organizaţii: "Biserica Monstrului Zburător din Spaghete  este acum recunoscută în mod oficial. Cultul nostru promovează egalitatea între oameni, ceea ce înseamnă că orice ni se poate alătura. Pentru a ne exprima credinţa, purtăm strecurători pe cap. Aceste vase apar reprezentate şi pe documentele noastre oficiale. Întrunirile noastre sunt destinate, în principal, socializării. În mod obişnuit, ne întîlnim în biserici sau la anumite evenimente şi mîncăm paste, bem bere şi discutăm aspecte ale religiei pe care o practicăm".

Biserica Monstrului Zburător din Spaghete a fost recunoscută deja în America de Nord. Cultul a fost înfiinţat aici, în anul 2005, de către autodeclaratul "profet" Bobby Henderson, în semn de protest faţă de conceptul creaţionismului. 

Pastafarienii consideră că Raiul este un vulcan cu bere, care cuprinde şi o fabrică de stripperiţe. Pe de altă parte, în concepţia lor, Iadul este asemănător Paradisului, doar că berea din vulcan este răsuflată, iar stripperiţele suferă de boli venerice.

"Noi credem că Monstrul Zburător din Spaghete  a creat lumea acum cîteva miliarde de ani. De fiecare dată cînd un cercetător încearcă să descrie acest proces, ştim că Monstrul este acolo şi modifică cu apendicele său din tăiţei informaţiile pe care le obţin specialiştii. Nu ştim de ce face asta, dar suntem siguri de tot ceea ce poate el să realizeze. Aceasta este credinţa noastră", a afirmat unul dintre membrii cultului. (Historia.ro, după sursa: metro.co.uk)