Pentru unii bişniţă sentimentală, pentru alţii afaceri, iar pentru alte grupări – capital electoral!

Autor: Mihai CONŢIU

De-a lungul anilor, am scris pînă mi s-a acrit despre „comerţul cu unionismul” – unirea Republicii Moldova cu România. Am tot demonstrat, cu probe, cum, începînd din 2001, unii moldoveni „au practicat” unionismul ca să se îmbogăţească, cu bani din România, se înţelege, pentru a primii distincţii, alte recunoaşteri şi sinecuri de la Statul român; despre cum unii au devenit unionişti „în misiune” ca să păstreze permanent relaţii tensionate între Chişinău şi Tiraspol, dar şi între Moscova-Bucureşti şi Moscova-Chişinău; despre aceea cărora „meseria de unionist” le-a asigurat supravieţuire politică, locuri în Parlament şi funcţii oficiale, pe lîngă alte beneficii materiale, dar şi despre acei români complici ai celor moldoveni pentru care unionismul a însemnat derularea unor afaceri profitabile prin spălări de bani şi ajutoare din România.

Dacă ar exista voinţă politică şi determinare juridică serioasă în România, ne-am îngrozi cînd am putea afla că anchete serioase ar scoate la iveală deturnări de sute de milioane de dolari. Nu se va întîmpla aşa ceva din „raţiuni majore de Stat”. Ar însemna să se recunoască eşecul Statului român într-o iniţiativă finanţată şi girată în Republica Moldova începînd cu anul 1990. Asta ar mai însemna, în opinia unor oficiali români care protejează curentul unionist, compromiterea gravă prin implicaţii penale a unionismului. Nici nu mai vorbim despre cîţi oficiali de diferite grade şi alţi responsabili ar trebui să ajungă după gratii. Despre toate aceste nelegiuiri am scris şi probat permanent.

Pentru că se ştia că scriu adevărul, batalioanele de şacali unionişti m-au pus la zid, m-au transformat într-un paria al presei, într-un „jurnalist controversat” şi mi-au pus stigmatul de antiromâni. Atitudinea „procurorilor” mei este cu atît mai hilară cu cît ei înşişi sunt cei care fac cel mai mare rău României, tocmai ei al căror instinct cetăţenesc românesc este animat doar de stimulentul banilor, tocmai aceşti unionişti moldoveni, simţind că le este pusă în pericol finanţarea pentru „unionism”, s-au găsit să condamne, animaţi de instincte sovietice, un român sadea, care rîde şi plînge ca unul născut, crescut, educat, fericit şi trist în România.

Cu toate acestea, de-a lungul acestor ani, au existat şi numeroşi jurnalişti români care au publicat anchete minuţioase şi devastatoare despre „afacerea unionistă moldo-română”, iar asta în cele mai prestigioase publicaţii centrale, de la Bucureşti. Din anchetele publicistice ale jurnaliştilor români n-a lipsit aproape nici unul dintre liderii unionişti moldoveni în calitate de profitori. Fireşte că aceste anchete publicistice au fost trecute sub tăcere de către presa discretă şi aservită de la Chişinău.

Fireşte că am scris şi despre unionismul fals, bombastic sau lacrimogen al ex-preşedintelui român Traian Băsescu, despre care un publicist român scria că i-a folosit pe moldoveni ca să-i dea votul lor ca să intre în Parlament la fel cum s-a folosit, în acelaşi scop, de ţiganii din România pentru alegerile prezidenţiale. Am revenit asupra acestui subiect după ce am citit un editorial excepţional şi realist al lui Cornel Nistorescu, directorul publicaţiei Cotidianul.ro, intitulat „Unirea Moldovei, o afacere de tip Băsescu”. Uite aşa, de-al dracului, reproduc cea mai mare parte accesibilă din acest editorial şi pentru cititorul moldovean, mai ales pentru unioniştii băsişti, ca să văd dacă au neobrăzarea să-l califice drept antiromân pe un gazetar de talia lui Nistorescu, care, valoric, este cu zece capete peste toţi jurnaliştii de aici, inclusiv peste subsemnatul!

Reproduc acest fragment din editorial spre a se înţelege şi mai bine situaţia penibilă, disperată şi contradictorie în care se plasează Băsescu, care vrea, dacă-şi va intra definitiv în drepturile de cetăţean moldovean, să candideze la alegerile din Republica Moldova, preluînd şi preşedinţia Partidului Unităţii Naţionale din Moldova. Am spus că se află într-o situaţie contradictorie deoarece s-a afirmat ca fiind un mare adversar al lui Vladimir Plahotniuc. Oare Băsescu să nu ştie că Partidul Unităţii Naţionale nici n-ar fi existat dacă nu dorea Plahotniuc? Oare Băsescu să nu ştie că Anatol Şalaru, şeful acestui partid, se poartă ca o virgină dornică faţă de Plahotiuc, pe care îl confundă cu Făt Frumos? Oare Băsescu să nu ştie că dacă justiţia sau CC din Republica Moldova îi vor confirma calitatea de cetăţean moldovean asta se va întîmpla doar pentru că aşa vrea Plahotniuc?

Unirea Moldovei, o afacere de tip Băsescu

Autor: Cornel Nistorescu

În sufletul românilor de peste Prut supravieţuieşte un sentiment ce nu va seca niciodată. Este vorba despre revenirea Moldovei la ţara-mamă. Și ruşii, şi românii l-au speculat, care din te miri ce interese. Marele scamator al utilizării acestui sentiment a fost şi este Traian Băsescu. Relaţia cu Moldova i-a asigurat preşedintelui Băsescu în cei 10 ani de mandat un obraz de o anume paloare patriotică.

Acordarea de cetăţenii a devenit şi ea o formă de sporire a electoratului băsist. Moldovenii, prizonieri ai discursului patriotic de tip Caţavencu, practicat de Băsescu mai ales peste Prut, l-au ajutat pe sinistrul personaj să acceadă şi în Parlament cu o formaţiune politică ridicolă. Fără voturile din circumscripţiile româneşti din Moldova, Traian Băsescu ar fi astăzi doar o caricatură politică menită a le reaminti românilor de cei 10 ani de deteriorare gravă a tuturor instituţiilor publice ale Românei. Băsescu şi-a bătut joc şi de ideea de Parchet public, şi de justiţie, şi de servicii şi de armată. Prin comportamentul său, Traian Băsescu a distrus iremediabil încrederea românilor în politică şi în instituţii. Nimeni n-a făcut atît rău ţării sale, ca mai apoi tot el să rîdă, să acuze şi să se plîngă.

Fierberile nebune de la Bucureşti au acoperit ultima trăsnaie a lui Traian Băsescu. Diversionistul numărul unu din România a devenit şi un preşedinte de onoare al unui partid unionist din Moldova. „De onoare“ pentru că Traian Băsescu nu mai este cetăţean al Republicii Moldova, şi nu pentru că ar avea această nobilă trăsătură de caracter. Speră să redevină moldovean şi pînă atunci va fi doar preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale din Moldova. Cînd va redeveni cetăţean se va avînta în politica Moldovei şi va produce aceleaşi rezultate nenorocite ca şi cele izbutite în România.

Să nu vă imaginaţi că moldovenii mureau de dorul şi de dragul lui Traian Băsescu! Au destui politicieni şi destule partide care se chinuie să-şi sporească anvergura politică fluturînd steagul Unirii. Dispreţuit în România, Traian Băsescu s-a gîndit că singurul loc în care mai poate încerca este în Moldova: şi s-a folosit de cei cîţiva care să lanseze Partidul Unităţii Naţionale. Cam în acelaşi stil s-a folosit şi în România de instituţia prezidenţială şi de resursele acesteia pentru a scoate din pălărie Mişcarea Populară, acest partid mai degrabă marinăresc decît politic.
Pînă cînd va redeveni cetăţean moldovean (dacă asta se va întîmpla), Traian Băsescu încearcă să prolifereze politic pe sentimentul unionist al compatrioţilor noştri de peste Prut. Şi ce mai face?

Fluturîndu-le pe la ochi şi urechi tot felul de propoziţii ameţitoare, încearcă să-i adune pe toţi în jurul său, folosindu-se de idealurile atît de dragi şi unora şi altora de pe cele două maluri ale Prutului. Şi în felul acesta reduce puterea şi şansele tuturor partidelor proeuropene din Moldova. De fapt, speculînd un sentiment patriotic, Traian Băsescu încearcă fie să îşi construiască un nou traseu politic, fie să compromită şansele forţelor proeuropene şi proromâneşti de peste Prut. Este Traian Băsescu un unionist sau un diversionist? Cuvintele sale încearcă să ajungă la inima moldovenilor, dar rezultatele agitaţiei sale ajung mai degrabă la Moscova şi fac bine intereselor ruseşti.

În care dintre idealurile politice, patriotice sau de natură socială a izbutit Traian Băsescu vreo ispravă în România? La ANRP? La introducerea licenţelor Microsoft în România? La restituirea clădirilor confiscate de comunişti prin Bucureşti? La modernizarea flotei sau a şoselelor şi autostrăzilor? La recuperarea terenurilor agricole cotropite de colectivizare? De tot ce s-a atins Traian Băsescu, s-a ales praful sau a fost paralizat de o sforărie prelungită pînă în mîinile sale.