UNIMEDIA ne sugereaza ca pot exista si accidente „neviolente”

În condiţiile în care Republica Moldova se confruntă cu o lipsă tot mai acută de muncitori în sectorul agricol sau în zootehnie, unii tineri şi unele tinere aleg să devină jurnalişti/jurnaliste de ocazie. Deşi devin din start rataţi în acest domeniu ales greşit, culmea este că chiar sunt angajaţi şi li se plătesc şi salarii la diferite publicaţii sau site-uri de ştiri. Se întîmplă acest lucru şi din cauză că nu mai există obligativitatea cunoaşterii profesioniste a limbii în care apar mai cu seamă acele publicaţii care au pretenţia că sunt „de limbă română”.

Dintre variantele electronice ale unor, fireşte, site-uri pe care le citesc zilnic, UNIMEDIA.MD, TIMPUL.MD şi DESCHIDE.MD sunt liderii cei mai proeminenţi ai inamicilor limbii române şi, se înţelege, a gramaticii elementare a acestei limbi. Dar nu despre agramatisme voi scrie pe mai departe, ci despre „rostul scuipării unei ştiri” pe site-ul UNIMEDIA.MD. Dintr-un textuleţ-ştire publicat pe 8 Martie, aflăm următoarele: „Accident violent aseară în sectorul Ciocana pe strada Mircea cel Bătrîn, asta după ce o șoferiță, la volanul unui Audi Q7, a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-un stîlp.”

V-aţi prins? Prin urmare, autorul textului citat ne sugerează clar că în condiţiile în care există un „accident violent” trebuie să admitem că există şi „accidente neviolente”. Prin însăşi definiţia sa, substantivul neutru „accident” presupune o intervenţie brutală şi cu consecinţe dramatice în cursul firesc al lucrurilor. Cînd spui „accident”, spui automat şi „violenţă”, dar cum să stai să le spui unora cum stă treaba cu tautologia atîta timp cît sunt convinşi că chiar le ştiu pe toate?

„Oamenii legii spun că automobilul a fost făcut zob”, conchide autorul sau autoarea ştirii, dîndu-ne clar de înţeles că nu a fost la faţa locului din moment ce ne sugerează să dăm crezare spuselor oamenilor legii. Aşadar, dacă maşina a fost făcută „zob”, atunci e clar că avem de-a face cu un „accident violent”. Măi, copii, plîng cîmpurile neprăşite şi nearate după voi! (M. C.)

Socialmai mult
21.10.18 - 15:38
20.10.18 - 15:28
19.10.18 - 18:21
19.10.18 - 18:20
19.10.18 - 16:27
19.10.18 - 14:12
19.10.18 - 13:41
19.10.18 - 13:38
19.10.18 - 10:02
18.10.18 - 17:20
18.10.18 - 15:24
18.10.18 - 13:03
17.10.18 - 19:45
17.10.18 - 17:34
17.10.18 - 14:08
17.10.18 - 13:32
16.10.18 - 18:40
16.10.18 - 16:39
16.10.18 - 11:51
15.10.18 - 17:45