UNDE SE AFLĂ CELE MAI MARI ZĂCĂMINTE DE PETROL DIN LUME?

Pînă nu demult se considera că Rusia deţine aproape cele mai mari rezerve de petrol din lume. Însă, recent, publicaţia internaţională de profil “Energy Digital” a dezvăluit că, de fapt, Venezuela, Arabia Saudită şi Irak ocupă primele locuri în clasamentul celor mai bogate ţări din punct de vedere al zăcămintelor de petrol.

Cele mai rezerve de petrol din lume le are Venezuela, care încă acum cîţiva ani a anunţat că dispune de zăcăminte dovedite de 297 de miliarde de barili, 1 baril este echivalentul a 158,9873 de litri, ceea ce a făcut ca statul sud-american să depăşească liderul mondial de pînă atunci, Arabia Saudită, cu mai mult de 30 de miliarde de dolari. Deşi această ţară continuă să fie unul dintre cei mai importanţi furnizori ai Statelor Unite, dezvoltarea cîmpurilor petrolifere a fost afectată de turbulenţele politice. Pentru populaţie, preţul carburanţilor a fost subvenţionat în mod artificial, astfel că producţia a scăzut dramatic, ca urmare a fondurilor insuficiente pentru modernizarea infrastructurii energetice.

Pe locul doi, se situează Arabia Saudită, cu rezerve dovedite de ţiţei brut de 267 de miliarde de dolari SUA, adică o cincime din rezervele totale mondiale. Deşi la nivelul ţării sînt peste 100 de terenuri mari, jumătate din aceste rezerve sînt concentrate în opt cîmpuri uriaşe, inclusiv în Ghawar Field, cel mai mare din lume.

Irakul se află pe poziţia a treia, cu rezerve oficiale de 143 de miliarde de barili. Se vorbeşte de o descoperire uriaşă de 350 de miliarde de barili, care ar aduce ţara pe primul loc în acest top. Însă, din cauza ocupaţiei militare, statisticile oficiale nu au mai fost revizuite din 2001.

Pe următoarele două locuri se află Canada şi Iran, cu rezerve de aproximativ 150 de miliarde de barili fiecare, respectiv cam 10 procente din rezervele totale dovedite de petrol ale omenirii. Iran este şi al patrulea mare producător de petrol din lume şi al doilea din cadrul OPEC, după Arabia Saudită.

Locul şase este ocupat de Kuwait, cu rezerve de 104 miliarde de barili, cea mai mare parte dintre ele aflîndu-se în perimetrul Burgan, al doilea cel mai mare din lume de petrol convenţional.

Urmează Emiratele Arabe Unite, cu 98 de miliarde de barili, o ţară mică, dar cu bogate zăcăminte. Tot aici găsim al treilea cel mai mare loc de extragere a petrolului din lume, numit Zakum.

Federaţia Rusă se clasează pe locul opt, după ce a coborît şi urcat în acest top, ca urmare a unor factori, precum căderea fostei Uniuni Sovietice, privatizarea industriei, fluctuaţiile preţului sau utilizarea noilor tehnologii care a revigorat producţia de petrol în locurile vechi de extragere. Publicaţia “Energy Digital” arată că, astăzi, Rusia este cel mai mare producător de petrol din lume şi, totodată, cel mai mare exportator la nivel mondial.

Libia, cu locul nouă, are cele mai mari rezerve din Africa, 77 de miliarde de barili. Pentru că este aproape de Europa şi datorită costurilor scăzute de extracţie, Libia a fost atractivă pentru investitorii străini. Totuşi, neînţelegerile şi sancţiunile din ultimii ani au lăsat ţara mai degrabă neexplorată.

Kazahstanul, a doua ţară din CSI, este statul care închide topul 10 al ţărilor cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, cu 49 de miliarde de barili. În această ţară există peste 200 de cîmpuri cu zăcăminte de petrol.

Vlad LOGHIN