Un sofer roman a fost arestat in Franta dupa ce s-au descoperit in vehiculul sau droguri in valoare de 3,7 milioane de euro

Autorităţile franceze au confiscat săptămîna trecută o cantitate de 373 de kilograme de cannabis disimulat prin încărcătura de salată a unui camion frigorific ai cărui şoferi, un român şi un spaniol, au compărut Luni în faţa unui Tribunal, relatează AFP, citată de Agerpres. Valoarea acestor droguri pe piaţa neagră este estimată la circa 3,7 milioane de euro. Camionul frigorific a fost supus unui control pe 18 Decembrie în localitatea Coulombiers, pe autostrada A10. Cei doi şoferi, ambii în vîrstă de circa 50 de ani, au afirmat în faţa unui Tribunal din oraşul Poitiers că nu ştiau că transportă droguri. Procesul lor a fost amînat pentru luna Februarie, pînă atunci ei urmînd să rămînă în arest preventiv.