Există o problemă pe care cu toţii trebuie să o avem în vedere atunci cînd ne gîndim că preşedintele ales Klaus Iohannis ar trebui să îşi exercite prerogativele prezidenţiale. Aşa cum ştim cu toţii, Traian Băsescu este încă preşedintele în funcţie al României. Chiar dacă în ultimele zile ale campaniei electorale, Traian Băsescu nu şi-a mai făcut simţită prezenţa din poziţia pe care o deţine, aşa cum de foarte multă vreme nu şi-a făcut simţită prezenţa ca preşedinte al României, ci doar din aceea de şef de campanie al Elenei Udrea şi al PMP-ului, Traian Băsescu rămîne încă preşedintele în funcţie al României.

Este esenţial să se înţeleagă acest lucru şi este esenţial tocmai că pare că Traian Băsescu nu mai contează în formula politică a momentului.

Klaus Iohannis, în schimb, este preşedintele ales al românilor. Noul preşedinte.

În 2014, avem de-a face cu un fenomen fără precedent în desfăşurarea campaniei electorale la prezidenţiale şi, mai ales, în privinţa investiturii preşedintelui.

Este vorba de bucla temporală care s-a creat din momentul manifestării votului şi al efectului său pînă în acela al investiturii celui care a fost ales.

În celelalte campanii prezidenţiale, lucrurile nu au stat în acelaşi fel.

Marja cea mai mare de timp între momentul alegerii noului preşedinte şi investitura sa a fost de maximum 2 săptămîni, în timp ce, acum, avem o lună de zile între aceste două momente definitorii.

Iar acest fenomen artificial creat şi total periculos a fost generat cu bună ştiinţă de acelaşi Guvern Ponta, care, prin sistemul de ordonanţe de urgenţă şi hotărîri a făcut posibilă această situaţie. (Ordonanţa 45 şi HG 520 privind stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României din 2014)

Pornind de la acest lucru, care este primul pe lista problemelor create şi apărute în acest moment şi pe care noi toţi trebuie să le înţelegem corect, în special acum sub imperiul euforiei şi al manipulărilor manifestate cu o putere crescîndă în ultimele zile, mai avem şi următoarele aspecte:

1. Parlamentul

Aici, există o situaţie clară pentru toata lumea, sper. Parlamentul este predominant roşu cu o opoziţie cvasi-inexistentă. Pornind din acest punct, decurg şi alte chestiuni la fel de importante. Aşa cum s-a văzut şi în ultimele două zile, orice propunere care vine din partea preşedintelui ales sau din tabăra actualei opoziţii parlamentare va lua calea automată nu numai a respingerii, ci şi a unui boicot masiv, agresiv şi făţiş.

După „obiceiul” politicii noastre, Parlamentul generează în sine orientarea Guvernului. Un lucru obişnuit la noi din păcate, însă nu şi obligatoriu şi necesar în adevăratele democraţii occidentale în care nu este afectată iremediabil puterea executivă a statului prin jocurile de partid. În acest caz însă şi în acest moment mai ales, avem un Guvern de aceeaşi culoare cu majoritatea parlamentară.

2. Actualul Guvern îl are în fruntea sa pe oponentul lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, care, în acelaşi timp, este şi preşedintele partidului care încă domină scena politică. Nimic nou de remarcat pînă în acest moment- o să spuneţi probabil- dar atenţia trebuie în continuare păstrată tocmai pentru că împreună cu un Parlament eminamente roşu, cu un Guvern exclusiv roşu şi cu- atenţie!!!!- un preşedinte în funcţie care acum pare a nu mai avea nicio identitate doctrinară, dar care a rămas fidel unui pol de dreapta pe cît de inexistent, pe atît de periculos prin lipsă şi evident opozant lui Iohannis, avem o tripletă de forţe ce este mai mult decît clar că nu tinde să se unifice şi să formeze o guvernare echilibrată şi viabilă, ci, mai degrabă, tinde să arunce în aer întreaga instituţie statală.

3. Preşedintele României este acum asemenea lui Ianus. O faţă este cea a lui Klaus Iohannis, care reprezintă voinţa poporului exprimată complet de data aceasta, iar cealaltă faţă este a unui preşedinte aflat la ieşirea din mandat, definitiv, şi care pînă acum o săptămînă sau două a creat un adevărat război între Palatul Victoria şi Cotroceni şi a stîrnit o adevărată vînătoare de vrăjitoare în sînul Justiţiei, ca un alibi perfect pentru fondul de campanie pe care şi l-a dorit. Preşedinte care acum tace suspect şi este nefiresc de binevoitor. Cu cine? Cu noul preşedinte (sic!). De data aceasta, coabitarea nu se mai încearcă între preşedinte şi premier, ci între cei doi preşedinţi. A nu se cădea în grava eroare de a se crede că fac referire la faptul că între preşedintele Băsescu şi preşedintele Iohannis ar exista vreo înţelegere, deşi se vehiculează într-un mod extrem de grosolan şi impertinent această formulă complet nerealistă. De data aceasta, Traian Băsescu nu mai trebuie şi nu mai poate să îşi ia partea leului, aşa cum s-a întîmplat de fiecare dată prin jocurile de iluzii pe care le-a creat. Dacă a fost foarte simplu cu un Victor Ponta, nu mai este deloc simplu, ci de-a dreptul imposibil cu Klaus Iohannis.

Acestea fiind spuse, în linie logică, avem un preşedinte ales al românilor, pe Klaus Iohannis, care nu îşi poate exercita deocamdată atribuţiunile constituţionale, atît timp cît, tot constituţional, nu a primit investitura.

Traian Băsescu, chiar dacă tăcut şi nevăzut, continuă să îşi manifeste efectele din poziţia pe care încă o mai are. Guvernul Victor Ponta în mod disperat caută soluţii pentru a forma un pol de opoziţie puternică anticipată preşedintelui aparent dual al României din acest moment, antrenînd Parlamentul într-un război nu doar mediatic, dar, mai ales, subteran.

Cheia o reprezintă Parlamentul României. Răspunsul este la preşedintele încă în funcţie.

În toată această configurare, Klaus Iohannis are cea mai ingrată poziţie din întreaga istorie a preşedinţilor României.

Lui i s-a creat o culpă anticipată, care să păstreze o completă instabilitate a realităţii în care se află, aruncîndu-se în ochii noştri o umbră asupra legitimităţii şi identităţii lui prezidenţiale pentru ca lumea să confunde în mod intenţionat preşedintele în funcţie cu cel ales, încă neinvestit, creîndu-se astfel un transfer imposibil de atribuţii şi încărcînd o persoană, care, acum, deşi vrea, nu poate, pentru că e prinsă în cleştele Parlamentului şi cel al Guvernului. Un cleşte manipulat şi manevrat în mod evident din umbră de către actualul preşedinte în funcţie. Convenabil, nu?

Altfel, de unde curajul şi tupeul prostesc, aş spune, cu care Parlamentul îşi permite să sfideze în continuare rezultatele voturilor românilor, Guvernul să se remanieze pe ultimii doi metri, ba, mai mult, să îşi facă planuri de guvernare pe următorii 2-3 ani, iar Traian Băsescu să pară mai vesel şi mai îngăduitor ca niciodată?

Taman, la ieşirea din mandat şi revenirea la politica mioritică. Nu par suspecte toate acestea?

În ciuda acestor lucruri, este necesar să înţelegem ceea ce contează:

Nu mai trebuie create presiuni suplimentare asupra preşedintelui ales.

Nu mai trebuie urmărită orbeşte zona periculos de agitată a mass-mediei şi virtualităţii, care, pînă la un anumit punct este cu siguranţă necesară, dar care ne poate distrage într-un mod periculos atenţia.

Acum, trebuie să dăm dovadă că există o maturitate civică şi politică, iar aceasta trebuie se se materializeze prin faptul că avem răbdarea şi înţelepciunea de a vedea lucrurile corect şi a continua o schimbare în bine începută acum două zile.

Marina ENE