„Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om”, spunea filosoful creştin-ortodox Petre Ţuţea.

Ca întotdeauna, numai că acum mult mai pătrunşi de taina şi revelaţia Duhului Sfînt, gîndurile noastre creştineşti se îndreaptă, cu dragoste şi recunoştinţă, spre cititorii ziarului nostru şi spre celelalte mii de cititori ai ediţiei online, dar şi înspre toţi creştinii ortodocşi aflaţi în ajunul celei mai mari sărbători a creştinătăţii – Învierea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos! Tuturor, cu dragoste creştinească, recunoştinţă şi umilinţă întru Patimile Celui care s-a lăsat răstignit pentru noi, le dorim un Paște tot mai fericit, înălţător şi plin de iubire faţă de semeni, aşa cum ne-a povăţuit însuşi Mesia!!!

Credem că este de datoria noastră, faţă de cei mai tineri sau de cei care poate că nu ştiu, să vă oferim, pe scurt, originea şi evoluţia sărbătoririi Paştelui!

Paştele creştin îşi are originea în Paştele evreiesc, numit Pesach. Această sărbătoare durează 8 zile şi, spre deosebire de Paştele creştin, care nu are o dată fixă, ci trebuie să cadă într-o Duminică, Pesach-ul este o sărbătoare cu dată fixă şi poate să înceapă în orice zi a săptămînii. Prin Pesach, evreii sărbătoresc eliberarea din robia egipteană.      

Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400, înainte de Hristos (conform Scripturilor, data la care evreii au părăsit Egiptul). În Vechiul Testament (Exodul/Ieşirea), este prezentat felul în care se sărbătorea Paştele în timpul lui Moise.
Cu ocazia ieşirii din Egipt, cînd au sărbătorit pentru prima dată Paştele, în fiecare dintre familiile evreilor a fost sacrificat cîte un miel. Apoi, cu sîngele mielului au fost unse ramele de lemn ale uşilor de la casele în care locuiau. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a omorît toţi fiii întîi născuţi ai egiptenilor în casele care nu aveau pe uşă sîngele mielului (a 10-a plagă trimisă de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe egipteni). În casele evreilor nu a murit nimeni pentru că aceştia ascultaseră porunca lui Dumnezeu şi au pus sîngele mielului pe uşile lor.

Semnificaţia Paştelui creştin diferă fundamental de semnificaţia Pesach-ului. Prin această sărbătoare, creştinii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos, triumful asupra morţii, triumf care a devenit triumful tuturor oamenilor care îl primesc pe Iisus în viaţa lor. Iisus a suferit şi a murit pe cruce pentru păcatele oamenilor, pentru a scăpa omenirea de povara păcatului primordial şi apoi a înviat din morţi, arătînd lumii că moartea poate fi învinsă.

Prin Iisus Hristos, Dumnezeu a reînnoit legămîntul făcut cu israeliţii şi acest legămînt nu se mai adresează doar evreilor, ci tuturor oamenilor care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. "Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3:16)

În ultima seară petrecută împreună cu apostolii, Domnul Iisus Hristos a instituit noua sărbătoare a Paştelui. Masa de Paşte a căpătat o nouă semnificaţie: "Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu", a zis Domnul despre pîinea de Paşte. "Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou". Pentru a înţelege semnificaţia cinei de Paști, putem să cităm Evanghelia după Ioan (Ioan, VI 47-58):

"47. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine, are viaţă veşnică.

48. Eu sunt pîinea vieţii.

49. Părinţii voştri au mîncat mana în pustie şi au murit.

50. Pîinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănîncă cineva, nu moare.
51. Eu sunt pîinea cea vie, care s-a pogorît din Cer. Cine mănîncă din pîinea aceasta viu, va fi în veci. Iar pîinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

52. Deci iudeii se certau între ei, zicînd: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mîncăm?

53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, daca nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

54. Cel ce mănînca trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

5. Trupul este adevărata mîncare şi sîngele Meu, adevărata băutură.

56. Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu rămîne întru Mine şi Eu întru el.
57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi prin Mine.

58. Aceasta este pîinea care s-a pogorît din Cer, nu precum au mîncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănîncă această pîine va trăi în veac."

Prin Învierea lui Hristos putem înţelege scopul existenţei omeneşti, putem privi spre "zarea veşniciei", putem înţelege şi accepta moartea: ne-am născut pentru a trăi şi muri, murim pentru a învia şi înviem pentru a trăi în veci cu Hristos.
"Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru." (Romani 6:23)