Un om de afaceri chinez a fost prins in Italia cu acte romanesti false

Un cetățean chinez a fost reținut, Luni, în Italia, după ce a fost prins de autorități în timp ce încerca să obțină un permis de conducere italian, folosind documente românești false, potrivit Modena Today. Bărbatul de 34 de ani locuiește în provincia italiană Modena, unde deține un lanț de restaurante. Recent, acesta a rămas fără permis de conducere, după ce polițiștii l-au prins la volan sub influența alcoolului.

Acesta s-a prezentat la Direcția de Permise din Verona cu un permis românesc fals pe care a încercat să-l convertească într-unul italian. Laboratorul de Analiză a Documentelor a confirmat suspiciunile polițiștilor: atît permisul cît și cartea de identitatea românească prezentată de cetățeanul chinez erau false. Faptul că documentele sunt false a fost confirmat ulterior și de Poliția Română.

Pe lîngă reținerea cele două documente, ofițerii i-au retras cetățeanului chinez dreptul de a obține un permis de conducere italian. Omul de afaceri va fi cercetat în stare de libertate și riscă ani grei de închisoare și extrădarea în China.

Incindentul vine după ce, în luna Octombrie, un alt cetățean chinez a fost arestat, în Italia, după ce a încercat să obțină drept de ședere pretinzînd că este român.