Un ”incendiu national” romanesc de faima mondiala: Focul de la Moreni

Mihai CONȚIU

Acum, cînd toată lumea este îngrozită de calamitățile pricinuite de incendiile devastatoare din Grecia, Marea Britanie, Țările Nordice, SUA etc., îmi amintesc despre incendiul sondei 160 româno-americana din perioada 28 Mai 1929-10 Octombrie 1931, de pe platoul Tuicani, Moreni, România. A fost un incendiu devenit celebru în absolut toată lumea, dar despre care puțini români mai știu astăzi. Focul de la Moreni a atras numeroase comentarii, unele de un sarcasm cum este prezentat acest eveniment în viziunea poetului, prozatorului și publicistului român George Topârceanu: „Focul de Moreni e cel mai venerabil incendiu din Europa. Totuși acest Matusalem al nostru e încă verde, se ține drept ca o lumînare și dacă i s-ar îngădui să se dea pe lîngă vreo sondă rea, ar fi în stare să facă pui.” În final, vă vom reproduce și savurosul pamflet al lui Topârceanu. Merită citit după felul în care ne definește!

Despre incendiul de la Moreni a aflat întreaga lume. Au început să curgă de peste tot, de prin țări străine, gazetari, fotografi, pînă și cineaști de la Hollywood (oare unde or fi aceste documente?!) și tot felul de curioși. S-au consumat aici multe kg de peliculă, milioane de clișee fotografice, vagoane întregi de hîrtie și rîuri de cerneală. Numeroși tehnicieni din țară și din străinătate au avansat propuneri de stingere. Soluțiile lor au fost aplicate pe rînd sau concomitent. După numeroase tentative eșuate, în care într-una și-au pierdut viața 5 muncitori și 2 ingineri, iar în alta 3 lucrători și 2 ingineri, Ministerul Industriei a dispus numirea unei comisii, care să studieze și să aplice cele mai indicate metode de stingere. Și aceste încercări au eșuat.

Cu timpul, așa cum s-a întîmplat cu orice eveniment, localnicii s-au obișnuit și cu zgomotul și cu lumina. Cu timpul i-au găsit și întrebuințări folositoare. În Toamnă, o dată cu răcirea vremii, șomerii fără posibilități de locuință, au început să-și încropească colibe. În cîteva săptămîni s-a format o adevărată colonie care și-a atras o denumire proprie „Flacăra’ luată în evidență și de autorități. În plus, acești nevoiași ai vremii, puteau să se hrănească gratuit. Rațele și gîștele sălbatice, atrase de lumina puternică, se apropiau prea mult de focul nimici­tor și ajungeau pe pămînt, gata fripte.

Incendiul, în presa vremii

Publicația Universul anunța, la 28 Mai 1929, cu litere mari: "Dezastrul de la Moreni" – "În regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Tuicani se află instalată sonda nr. 160, proprietara societății Româno-Americane. Lucrările de sapă ale acestei sonde ajunseseră la o adîncime de 1.460 metri. Forța de expansiune a gazelor a atins azi de dimineață un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de țiței, iar turla sondei a fost aruncata în aer la o înălțime de 300-400 de metri. Producîndu-se scîntei, sonda a luat foc. Intensitatea flăcărilor a crescut, atingînd înălțimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a început imediat un puternic baraj de apă și saci de nisip. Dogoarea flăcărilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o întîmplare fericită, acest mare dezastru nu a făcut nici o victimă omenească. După părerea specialiștilor, pagubele depășesc 100 de milioane de lei."

A doua zi, același cotidian își continua relatarea: "Coloana de foc are o înălțime de 60-70 de metri și luminează întreaga regiune Moreni. Se vede foarte bine din Ploiești și chiar din Chitila". Pe 30 Mai, ziarul Adevărul anunța că "din gura puțului ies 1 milion și 200 de mii de metri cubi, iar focul ajunge la 1.600 de metri".

După ce evenimentul "s-a banalizat", relatările au devenit tot mai rare. Focul ardea necontenit și, curînd, el a dispărut de pe agenda presei. A revenit în forță cînd flăcările s-au stins. Pe 18 Septembrie 1931, Universul scria: "Uriașa candelă care timp de doi ani și patru luni a ars necontenit, îngrozind lumea și răpunînd zeci de vieți omenești, s-a stins azi de dimineață. Focul de la Moreni s-a stins și o dată cu el și multe speranțe. Caci erau mulți care-și munceau zi și noapte creierul să descopere modalitatea prin care această gură a iadului să fie astupată și în caz de reușită, aveau de cîștigat gloria și milioanele promise drept premiu." În aceeași zi, Adevărul relata că "la ora 4.30, s-a produs prăbușirea unui mal care se slăbise din cauza bombardamentelor și a apei, astupînd craterul și înăbușind complet flacăra".

Focul de la Moreni, de George Topîrceanu

Focul de la Moreni e cel mai venerabil incendiu din Europa. Totuşi acest Matusalem al nostru e încă verde, se ţine drept ca o lumînare şi, dacă i s-ar îngădui să se dea pe lîngă vreo sondă din apropiere, ar fi în stare să facă pui. Guvernul a instituit pe lîngă Focul de la Moreni o comisiune permanentă de oameni serioşi, care veghează să nu i se întîmple nimica rău. Dar cum românul se naşte pompier, nenumăraţi cetăţeni de prin toate unghiurile ţării îşi bat capul să născocească vreun mijloc prin care să atenteze la existenţa lui. Se zice că un domn grefier, avînd toată ziua şi toată noaptea Focul de la Moreni în cap, a propus autorităţilor să vîre pe gaura sondei un şomoiog de cîlţi, îmbibat în oţet aromatic; iar un părinte călugăr, în care nimeni nu bănuia că dormitează un pompier de rasă, s-a oferit să-i citească la cap o molitvă... Dar aceste mijloace patriarhale, cu care altădată orice foc se stingea la sigur, nu mai au nici o trecere pe lîngă incendiile din zilele noastre. S-a stricat lumea şi s-a păcătoşit. Focul de la Moreni, după părerea mea, nu mai poate fi potolit astăzi decît prin persuasiune. Ar trebui să-l luăm pe departe, cu vorbă bună, să-l convingem c-a ars destul, că ne vede lumea şi că e ruşine să se mai dea în spectacol.

Ar fi însă păcat să rămînem fără el, căci Focul de la Moreni a început să facă parte din peisagiul ţării noastre. Călătorii din trenurile care se abat noaptea de-a curmezişul cîmpiilor întunecate ale Munteniei spre strălucirea Capitalei, priveau cu spaimă la început, în zarea Bucegilor, răsfrîngerile imobile şi roşii ale acestui pîrjol modern, ca printr-o ochiană întoarsă spre nopţile de groază din vremea nu tocmai depărtată cînd dădeau tătarii-n ţară. Acum, nimeni nu se mai sperie. Născut şi crescut în ţară, neaoş ca o înjurătură aruncată admirativ progresului tehnic abătut pe plaiurile lui Tugomir Basarabă, Focul de la Moreni s-a încrustat în obişnuinţele noastre şi a devenit pentru străini culoare locală, ca o datină străbună.

Diamant uriaş arzînd în inima ţării, piatră scumpă cu lumini schimbătoare, văpaie de rubin în faldurii nopţii şi floare de topaze în purpura dimineţii, flacăra lui, înaltă şi dîrză, în chip de morcov cu durităţi albastre de metal în miez şi moliciuni galbene de petală în vîrf, fulgeră îndelung atmosfera virginală din apropierea brazilor, ca o nouă impulsie arteziană şi fierbinte a geniului nostru naţional. Cîtă vreme să fi trecut oare de cînd primele sonde au sfredelit ţărîna pietroasă a Prahovei, făcînd să ţîşnească din bezna subsolului adînc izvoare impetuoase de întuneric lichid? Şi iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, am izbutit să realizăm la faţa locului o mîndreţe de incendiu naţional, înaintea căruia toţi străinii rămîn cu gurile căscate.

Nimeni nu-şi mai poate permite acum să spună despre noi că suntem o ţară eminamente agricolă. Am fost. Acum devenim o ţară industrială şi eminamente politică...  E drept că ţăranii noştri tot se mai ocupă, pe ici, pe colo, cu agricultura. Dar nu e departe ziua cînd ei se vor fi emancipat cu totul ― şi cînd Guvernul va trebui să vină cu o lege pentru împroprietărirea boierilor – ca să avem ce mînca.

Focul de la Moreni are şi o semnificaţie mai precisă, în legătură cu moravurile noastre economice.mCine nu-şi aduce aminte cît de oportun izbucneau odinioară, de-a lungul ţării, în serie, pe la diferite depozite de materiale rămase pe urma războiului, misterioasele incendii pe care dl Iorga, într-un moment de inspiraţie, le-a botezat "inteligente"?...  A fost o adevărată epidemie. Aveai impresia că inteligenţa e un fel de boală care se transmite de la foc la foc, imunitatea omului rămînînd garantată prin lege... Focul inteligent e o afacere comercială. El n-are nici tată, nici mamă. Cu toată stăruinţa autorităţilor, nu se ştie niciodată cine i-a dat naştere. E un foc din flori.

În timpul din urmă am avut şi la noi, în Capitala Moldovei, vreo două-trei incendii, despre care pot să vă spun că mie unuia mi s-au părut cam inteligente... Căci un foc cu scaun la cap se cunoaşte cît de colo. Deschizi un magazin oarecare, cumperi de la diferiţi angrosişti marfă pe datorie şi asiguri marfa la cea mai sigură societate de asigurare contra focului. Peste trei-patru săptămîni, arzi. Adică magazinul ia un fel de foc inteligent – şi arde prosteşte, cu marfă cu tot. Imediat, telegrafiezi atunci societăţii de asigurare şi angrosiştilor numai atît: "Am ars" (ceea ce în limbaj comercial însemnează: "V-aţi ars"). Şi aştepţi în linişte rezultatul. Societatea plăteşte.

Să te ferească Dumnezeu însă, după ce te-ai asigurat împotriva incendiului, să-ţi ardă casa un foc agiamiu, din cauză de ogeac nemăturat la vreme sau altă lipsă de precauţii legale. A doua zi, prima grijă a societăţii la care te-ai "asigurat" este să-ţi facă zile fripte şi să te dea pe mîna Parchetului. Despre capacitatea intelectuală a Focului de la Moreni nu se ştie nimic sigur. El este genial – sau cu desăvîrşire idiot. Tertium non datur. El nu şi-a pus mintea cu o biată dugheană provincială de mărunţişuri, ci lucrează numai în sferele înalte ale capitalismului internaţional. Asta ar însemna că e genial. Pe de altă parte, el nu produce decît pagubă. Asta însemnează că e idiot. În orice caz, nu se poate spune despre el că e o mediocritate oarecare, ajuns acolo unde se află prin protecţie de fuste sau alte tertipuri indigene. Şi dacă aduce statului pagubă, nu e nici primul, nici ultimul dintre acei care-şi fac singuri cariera şi consumă apoi milioane din avuţia obştească. Suntem deprinşi noi cu aşa ceva.

La drept vorbind, Focul de la Moreni aduce şi oarecare cîştig, încălzind regiunea la vreme de Iarnă şi atrăgînd pe valea Prahovei sute de vizitatori străini. Dar aceasta e prea puţin. Gîndiţi-vă numai ce chilipir ar fi fost pentru elveţieni să aibă ei, la ei acasă, Focul nostru de la Moreni. Ce hoteluri somptuoase ar fi răsărit în preajma lui ca din pămînt, ce ascensoare, ce funiculare, ce trenuri electrice! Încăput pe mîna unui consorţiu italian – "Societa del Fuoco di Moreni", sau englez, "The Fire of Moreni Company L-d", focul nostru prahovean ar fi ajuns pînă acum să nu-l mai cunoşti, să crezi că ai a face cu cine ştie ce foc de viţă nobilă de pe vremea cruciaţilor, care în viaţa lui n-a semănat la culoare cu mămăliga şi n-a urlat la stele ca un cîine ciobănesc, care cobeşte tot a pagubă. Amenajat, sclivisit, scos ca dintr-un institut de frumuseţe, el ar fi fost dresat pînă acum să urle numai pe note, ba poate chiar nici să nu te mai frigă cînd te apropii de el.

În adevăr, ce nu s-ar putea face cînd ai la dispoziţie asemenea foc! O reclamă bine întreţinută, cu fotografii şi prospecte, cu emisari răspîndiţi în toată lumea, ca să momească turiştii, şi mai ales cu articole alarmante prin gazetele noastre şi cele străine (că nu degeaba avem ataşaţi de presă), ar atrage necontenit atenţia Europei asupra dezastrului care ne-a lovit. Cînd am simţit că dezastrul cam ameninţă să se potolească, Societăţile petrolifere din valea Prahovei, înţelegîndu-şi interesul, ar pune mînă de la mînă contribuind cu benzină, fiecare cu cît poate, la întreţinerea acestei catastrofe luminoase. Un sistem de conducte subterane, bine dosite, cu debit mai mare sau mai mic după sezon şi împrejurări, ar alimenta pe furiş incendiul, punîndu-l la adăpost de orice surpriză. Să presupunem acum că un personagiu de marcă se îndreaptă spre ţara noastră. Imediat un emisar de-ai noştri ar telegrafia Direcţiei incendiului (sau la rigoare actualei Comisiuni, care se ocupă cu el): "Mîine soseşte regele Alfonso, incognito. Înteţiţi focul."

Şi ce de bănet ar curge pe valea Prahovei! Cîţi americani doldora de dolari şi cîte americane amatoare de senzaţii rare n-ar veni să se prăjească nopţi întregi la focul nostru românesc. Dar englezoaicele? Cînd ar face cunoştinţă englezoaicele cu ciobanii noştri din partea locului, nici n-ar mai vrea să audă de elveţieni, de napolitani şi de alte focuri tocite la contactul cu civilizaţia. Şi în scurtă vreme n-ai mai prinde un cioban pe Caraiman; toţi s-ar coborî să dea tîrcoale cu turmele numai pe lîngă sondă. Şi fiecare englezoaică s-ar întoarce acasă cu miros tare de jintiţă în nări şi cu cîte o fotografie de cioban în poşetă – "Cioban of Roumania"... Of! A-oh! Dar toate acestea nu sunt decît un vis. Visul unui patriot pe care-l doare inima cînd vede cum, după ce ne-a pus Dumnezeu mîna pe cap cu acest foc, noi îl lăsăm să se stingă de la sine şi să se părăduiască astfel în vînt un izvor de bogăţie naţională.

P.s.: Focul de la Moreni, pînă să apară această ediţie a doua, s-a stins de la sine. Aşa ne trebuie! Nu spuneam eu?...

 

 

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40