UN GOL FABULOS DECIDE MECIUL MOLDOVA - GRECIA

Naționala Moldovei a fost învinsă pentru a doua oară de Grecia în cadrul Ligii Națiunilor. La fel ca la Atena, ”tricolorii” au cedat cu 0-2.

De această dată, Moldova a încasat ambele goluri în prima repriză. Mijlocașul echipei Olympiakos, Konstantinos Fortounis a deschis scorul în minutul 32 cu un șut fabulos de la circa 25 de metri. Portarul Stanislav Namașco, care a făcut un nou meci bun, practic nu a avut șanse, șutul decarului grec fiind unul năprasnic, direct la vinclu.

Atacantul de la Analyaspor, Anastasios Bakasetas a dublat avantajul în minutul 41 după o nesincronizare din defensiva Moldovei și jocul era practic făcut.

La pauză, Engin Firat i-a aruncat în luptă pe Alexandru Epureanu și Mihail Caimacov, dar cea mai mare ocazie a Moldovei a ratat-o un alt jucător intrat în repriza secundă, Iaser Țurcan. Mijlocașul de la Petrocub a tras de puțin pe lîngă poartă în minutul 80.

Victoria Greciei este una meritată, portarul Namașco salvînd în extremis de alte trei șanse de gol ale oaspeților. Pentru goalkeeperul de 34 de ani a fost meciul cu numărul 50 la echipa națională.

Grecii ajung la 11 puncte, dar sînt întrecuți cu două puncte de Slovenia, care au obținut o victorie dramatică în fața lui Kosovo. Slovenii au fost conduși din minutul 58, după golul lui Muriqi, reușind egalarea 5 minute mai tîrziu, prin Kurtic. Îm minutul 90+2 s-a dictat penalty pentru Slovenia pentru un henț în careu, iar vedeta Josip Ilicic a înscris cu emoții pentru 2-1.

Kosovo are 2 puncte la activ, cu unul mai mult ca Moldova. Cele două echipe se vor întîlni pe 18 noiembrie, la Pristina. În caz că Moldova nu va reuși victoria, echipa antrenată de Engin Firat va retrograda în Liga D a Ligii Națiunilor.

Moldova - Grecia 0-2

Marcatori: Fortounis 32, Bakasetas 41

Moldova: Namașco, Reabciuk, Armaș (c), Posmac, Ioniță (Boiciuc 83), Cebotaru (Epureanu 46), Cociuc (Caimacov 46), Damașcan (Dros 71), Jardan, Spătaru, Rață (Țurcan 62)

Antrenor: Engin Firat

Grecia: Vlachodimos, Tzavellas, Bouchalakis, Mavrias, Jose Carlos, Fortounis (Tzolis 65), Bakasetas (c), Pavlidis (Giakoumakis 78), Hatzidiakos, Limnios (Chatzigiovanis 78), Tsimikas (Kiriakopoulos 62)

Antrenor: Johannes Van'T Schip

Arbitru: Fran Jovic

Avertizați: Jardan 61, Posmac 90 - Mavrias 47

15 noiembrie. Chișinău. Stadionul Zimbru. Fără spectatori.

Sursa: sputnik.md