UN DIRECTOR DEMIS ŞI ALŢI 8 SANCŢIONAŢI DISCIPLINAR PRINTR-UN ORDIN AL LUI ANDREI USATÎI

Directorul Centrului medicilor de familie Călăraşi a fost demis, iar alţi 8 directori au fost sancţionaţi disciplinar pentru că insuficienţa activităţilor în tratarea şi prevenirea tuberculozei. Ordinul a fost semnat de către ministrul sănătăţii, Andrei Usatîi, transmite IPN. Disciplinar au fost sancţionaţi directorii spitalelor raionale şi ai centrelor medicilor de familie din Străşeni şi Orhei. Au fost avertizaţi şi directorii spitalelor raionale şi centrelor medicilor de familie din Căuşeni şi Floreşti. Mustrare au primit, de asemenea, directorul general al Centrului Naţional de Sănătate Publică, Ion Bahnarel, şi alţi medici-şefi din cadrul acestei instituţii. La baza ordinului stă o hotărîre a Colegiului Ministerului Sănătăţii, în care se menţionează că situaţia epidemiologică prin tuberculoză în ţară rămîne a fi tensionată. Mai mult de o treime dintre cazuri  revin celor mai contagioase forme ale tuberculozei. Din totalul de cazuri noi 5,2% sînt  înregistrate la copii. Colegiul Ministerului Sănătăţii a hotărît ca spitale raionale şi centre de sănătate să revizuiască grupele de risc ale populaţiei, să efectueze tratament antituberculos în faza de continuare, asigurînd administrarea strict supravegheată a preparatelor cu respectarea indicaţiilor date de ftiziopneumolog. Potrivit datelor ministerului, în ţară sînt înregistrate oficial aproximativ 5 mii de persoane cu tuberculoză.