UN CONSILIER MUNICIPAL AL PSRM A INAINTAT SOLUTII PENTRU PROBLEMELE CLUBULUI DE AEROMODELISM

Consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor Alexandr Odințov a venit propus cîteva soluții, luni 10 septembrie, în timpul discuțiilor din cadrul Primăriei Chișinău, pentru soluționarea problemelor legate de Clubul de Aeromodelism. Despre intenția de a închide acest club s-a aflat după ce una din mame, a cărui fiu frecventează acest club, a scris despre acest lucru pe rețelele de socializare. Potrivit părinților, ei sunt cei care, din propriile resurse, au făcut reparație în școală. Toate materialele au fost procurate din contul părinților, iar lucrările de reparație au fost făcute împreună cu copiii. Cu toate acestea, există intenţia ca școala să fi închisă din cauza ”lipsei de condiții pentru activități”.

Conducătorul clubului Igor Berechet a menționat că el a propus conducerii Direcției pentru protecția drepturilor copilului, la balanța căreia se află clădirea, să transfere activitățile copiilor în altă încăpere pe durata lucrărilor de reparație. Însă el a fost refuzat din cauza că Direcția nu are suficienți bani pentru lucrările de reparație. La întrebarea lui Alexandr Odințov privitoare la numărul de copii care frecventează acest cerc, Berechet a răspuns că numărul acestora se modifică. Însă este un număr permanent de elevi care frecventează aceste cursuri. Reprezentanții conducerii Direcției pentru protecția copilului au anunțat că deseori în club au fost efectuate controale atît din partea Inspectoratului general pentru situații de urgență, cît și din partea Centrului de sănătate publică. Au fost întocmite protocoale și înaintate cerințe către club.

Potrivit datelor prezentate de către conducere, cheltuielile clubului pentru un an reprezintă peste 9 mii de lei pentru lumină, 9 mii de lei pentru căldură, precum și facturi pentru alte servicii. Reprezentantul Direcției educație, tineret și sport și-a exprimat regretul față de situație și a spus că Direcția încearcă să găsească o altă încăpere pentru activitățile copiilor.

Consilierul PSRM a venit cu propunerea ca Primăria și clubul să încheie un acord de colaborare cu respectarea a trei cerințe. ”Inclusiv faptul că a apărut o asemenea problemă, este vina funcționarilor. Ambele Direcții ar fi trebuit să prevină o asemenea situație. Astfel constatăm că fiecare se preocupă de propriile interese”, a declarat consilierul. El a venit cu inițiativa de a crea un grup special de lucru care se va ocupa de problema clubului. De asemenea, el intenționează să apeleze la vice-primarul Nistor Grozavu cu rugămintea de a soluționa această problemă.

”Propun ca direcția pentru protecția drepturilor copilului să stabilească suma necesară pentru reparație, pentru ca consilierii să poată introduce această sumă în bugetul pentru 2019. Dacă nu puteți face acest lucru, atunci vom trece încăperea la balanța Direcției, care poate să se ocupe de acest lucru. De asemenea, rog ca pînă la începutul lunii Decembrie să ne fie prezentată informația dacă s-a găsit sau nu încăpere, pentru a putea include în proiectul bugetului suma necesară pentru reparație. Voi scrie o scrisoare către conducerea municipiului, pentru ca aceștia să ajute întru soluționarea problemei”, a spus Alexandr Odințov.

Sursa: socialistii.md