UN CENTRU DE LIMBA SI CULTURA ROMANA A FOST INAUGURAT LA UNIVERSITATEA DIN COMRAT

Un Centru de limbă şi cultură română a fost inaugurat pe 17 iunie, la Universitatea de Stat din Comrat în prezenţa lui Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe al României, şi Lorettei Handrabura, viceministră a Educaţiei.

Centrul a fost dotat de către Guvernul României, care va asigura şi în continuare condiţiile materiale şi didactice pentru eficientizarea studierii limbii române pentru studenţi, cadre didactice din universitate, precum şi pentru populaţia din zona de Sud a Moldovei.

În luarea sa de cuvînt, Loretta Handrabura, viceministra Educaţiei, a apreciat înalt iniţiativa Guvernului României de a susţine Universitatea de Stat din Comrat şi de a fortifica capacităţile instituţiei în domeniul predării limbii române. „Această iniţiativă se înscrie în ansamblul multiplelor acţiuni din ultimii ani ale conducerii Românei în sprijinul învăţămîntului din Republica Moldova. În şirul acestor iniţiative se înscriu amenajarea laboratoarelor de studii în universităţi, dotarea unor săli de calculatoare, asigurarea accesului la bibliotecile virtuale din România, repartizarea locurilor pentru studii doctorale pentru tinerii specialişti din universităţile din ţară, susţinerea mobilităţii academice”, a menţionat Loretta Handrabura.

Activitatea Centrului de limbă şi cultură română la Comrat vine în susţinerea iniţiativelor Guvernului Republicii Moldova de fortificare a cunoştinţelor de limbă română ale populaţiei Republicii Moldova. În acest sens, centrul va colabora cu Catedra de Filologie Română din cadrul Facultăţii Cultură Naţională a Universităţii de Stat din Comrat. Pînă în prezent, catedra a pregătit 225 absolvenţi la specialitatea Limba şi literatura română.

Ideea lansării Centrului de limbă şi cultură română a apărut în cadrul unui proiect de colaborare între Universitatea de Stat din Comrat şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.