UN CENTRU DE EXCELENŢĂ ÎN VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE VA FI DESCHIS LA STĂUCENI

Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie (CNVV) din Chişinău a prezentat astăzi conceptul unui Centru de Excelenţă, care va contribui la „modernizarea, reformarea şi sporirea competitivităţii sectorului vitivinicol din ţară”.

Conform proiectului, prin lansarea Centrului, se prevede modernizarea CNVV în ceea ce priveşte „modul de instruire, domeniul practic şi dezvoltarea componentului administrativ”.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă a declarat că scopul de bază al centrului va fi pregătirea specialiştilor pentru „ramura strategică a ţării, cea de vinificaţie”.

„Ne dorim ca aici să se găsească cele mai performante tehnologii, pentru ca cei care vor absolvi acest Centru să fie pregătiţi să se încadreze imediat în activităţi profesionale”, a afirmat Leancă.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a menţionat că acest centru reprezintă „începutul soluţionării unei probleme absolut stringente pentru ţara noastră”.

„Bazele domeniului vitivinicol, care sînt şcolarizarea şi pregătirea cadrelor, sînt foarte necesare în prezent pentru ca această industrie să poată fi reorientată spre UE”, a spus Bumacov.

Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie în cadru CNVV urmează a fi finisat în următorii doi ani. Bugetul total estimat al proiectului este de circa patru milioane de euro.

Sursa: Moldpres