Un barbat inarmat a incercat sa intre in sediul CIA. A fost impuscat de agentii FBI

Un bărbat a fost împuşcat Luni de agenţi ai FBI după ce a „ieşit dintr-un vehicul cu o armă" şi a încercat să intre în sediul CIA din Langley, Virginia, potrivit unui comunicat al Poliţiei federale americane, citat de agențiile internaționale de presă. Bărbatul a încercat să intre cu maşina în campus şi a fost oprit de agenţi în faţa porţilor, potrivit Agerpres. Nu a reuşit să treacă de prima poartă ce duce la vastul complex al CIA, agenţia americană de informaţii, situat într-o pădure lîngă Washington. Personalul de securitate a încercat să negocieze cu bărbatul timp de cîteva ore pentru a-l convinge să se predea. Dar individul „a coborît din vehicul cu o armă şi a fost arestat de forţele de ordine”, a precizat FBI în comunicat.

FBI examinează în prezent incidentul. Suspectul, care nu a fost încă identificat, a fost dus la un spital din zonă şi starea sa nu este cunoscută în acest moment. Nu au fost dezvăluite informaţii despre posibili răniţi în rîndul personalului CIA în urma incidentului. Securitatea sediului CIA a fost întărită în ultimii ani. El se află la Langley, în statul Virginia, lîngă un drum aglomerat.