Un baiat de 13 ani a devenit milionar din joaca. Cum a ajuns sa cistige 4.000 de dolari pe zi

Evan are 13 ani și este celebru pe Youtube de mai bine de 7 ani. Asta pentru că el a fost printre primii copii care, fără să știe, și-au început o afacere online din review-uri la jucării. Pînă acum, Evan are aproape 6 milioane de fani din întreaga lume, iar clipurile lui au fost vizualizate de peste 3 miliarde de ori. Evan e deja obișnuit cu statutul de vedetă online. De mai bine de 7 ani este personajul principal care apare în toate aventurile canalului său Evan TubeHD și a fost printre primii copii care au făcut review-uri online pentru jucării.„Zona asta de tineri influenceri e absolut fascinantă, din foarte multe puncte de vedere. E un studiu antropologic ongoing, ca să-i zic așa”, spune Cristian China.

Totul a început în 2011, atunci cînd Evan avea doar 5 ani, iar tatăl său, Jared, povestește că habar nu avea ce înseamnă să monetizeze conținutul pe care îl încarcă pe platforma online. Totuși, după ce clipurile au devenit virale, Jared a fost curios să vadă cum poate să și facă bani jucîndu-se cu fiul sau. Așa că, în scurt timp, au început să cîștige cîțiva dolari pe zi. Primul clip avea doar 30 de secunde și a ajuns acum la 3,5 milioane de vizionări.

„Mie îmi place foarte mult exemplul cu pentuniile. Păi dacă ai un bloc de petunii, să zicem, și sunt 100 de oameni în țara asta care vor să cumpere petunii, și tu ajungi la 90 - ești super-influencer pe zona de petunii. N-ai tu treabă să fii pe zona de șuruburi sau de mașini sportive. Pe zona de petunii ești tatăl lor. (…) Influența influencerului se definește în funcție de categoria în care există el. Ăla cu petuniile, are 100 de oameni, atît e toată piața, e super-influencer, e Dumnezeul influencerilor pe zona de petunii”, explică Cristian China.

După Angry Birds au urmat multe alte recenzii, astfel că cel mai popular clip a fost postat în 2013 și are acum mai mult de 135 de milioane de vizualizări. În imagini, Evan apare cu „cea mai mare omidă din jeleu din lume".

Acum, pe canalul Evan TubeHD sunt postate în fiecare săptămînă 3 clipuri video. Odată cu vîrsta, Evan a început să testeze jocuri cît mai complexe, lucru care i-a adus o popularitate din ce în ce mai mare. Automat, și mai mulți bani. În acest moment, canalul EvanTube are aproape 6 milioane de abonați și a acumulat 3 miliarde 600 de milioane de vizualizări totale. În bani, asta se traduce în aproximativ 4.300 de dolari pe zi, adică 1,6 milioane de dolari anual.

„Tinerii ăștia, cum s-au născut, cum deja „unde am o cameră, un telefon, să mă filmez?". E extraordinar! Ce înseamnă asta la nivel de comunicare? Înseamnă că se naște o generație cu niște skilluri de comunicare mult peste ale noastre. Mult peste ale noastre. Că așa, în generația noastră am o grămadă de doctori docenți și... domnule, oamenii sunt geniali. Nu reușesc să comunice faptul că sunt geniali. Cine e mai cîștigat, ia ghici? Genialul meu care stă acasă și nu face nimic, sau ăla care e mai prostuț el așa, dar vorbește și comunică cu lumea”, spune Cristian China.

Jared este regizor de profesie și, după succesul Evan Tube, a creat un alt canal de familie, numit Evan TubeRaw. Acolo postează clipuri inclusiv cu soția sa, Alisa, și fiica lor Jillian. Toți patru apar în vloguri în care arată cum lucrează împreună la diverse proiecte, merg în călătorii sau se întrec în jocuri de familie.