UE VA RIDICA SANCTIUNILE IMPOTRIVA PRESEDINTELUI BELARUS ALEKSANDR LUKASENKO

Uniunea Europeană (UE) va ridica sancțiunile pe care le-a introdus de-a lungul anilor împotriva a 170 de personalități din Republica Belarus pentru încălcări ale drepturilor omului, personalități printre care se numără și președintele belarus Aleksandr Lukașenko, au dezvăluit vineri pentru AFP surse diplomatice.

Cei 28 de miniștri europeni ai afacerilor externe trebuie să adopte luni un text ce dă undă verde ridicării acestor sancțiuni «la adresa a 170 de persoane și trei entități» ce au fost vizate de înghețarea averilor lor și de o interdicție privind eliberarea de vize de intrare în UE.

«Lukașenko a fost scos de pe listă», a precizat o altă sursă diplomatică. Președintele belarus, descris de SUA drept «ultimul dictator al Europei», a fost trecut pe această listă în ianuarie 2011, ca replică la reprimarea violentă a protestelor ce au urmat realegerii sale la sfîrșitul lui 2010.

Apoi, decizia va trebui adoptată oficial de cele 28 de state membre înainte de 29 februarie, dată la care aceste sancțiuni, deja suspendate din octombrie 2015, expiră.

Embargoul asupra livrării de arme în Republica Belarus va fi, cu toate acestea, menținut, iar patru persoane «legate de dispariția de opozanți politici la sfîrșitul anilor 1990» vor continua să figureze pe lista neagră a UE.

UE a suspendat deja, la sfîrșitul lui octombrie 2015, aplicarea de sancțiuni, ca răspuns la eliberarea de către puterea de la Minsk a unor prizonieri politici, eliberare pe care europenii o cer de multă vreme.

Acuzat de ani de zile de grave atingeri aduse drepturilor omului, de reprimarea opoziției și de reducere la tăcere a presei, Lukașenko și-a multiplicat semnalele de deschidere în 2015. El a folosit cu abilitate mai ales criza ucraineană în avantajul său, impunîndu-se ca mediator între Rusia și UE, dar și găzduind la Minsk negocieri de pace între Kiev și separatiștii proruși.

«Trebuie să se țină cont de fondul geopolitic. În contextul crizei ucrainene, Republica Belarus a jucat un rol pozitiv și există o voință manifestă de apropiere cu UE», a subliniat diplomatul.

«Însă aceasta nu înseamnă că închidem ochii la situația din această țară. Este clar că Belarus nu este raiul pe pămînt, situația cu drepturile fundamentale este departe de a fi satisfăcătoare», a continuat el, lăsînd astfel deschisă ușa pentru o restabilire a sancțiunilor în caz de «degradare» a situației.

Sursa: Agerpres