UE este incapabila sa se coordoneze pentru redeschiderea frontierelor, sustine seful diplomatiei belgiene

Uniunea Europeană este incapabilă să se coordoneze pentru redeschiderea frontierelor întrucît ţările au intrat într-o formă de concurenţă turistică, a declarat Sîmbătă şeful diplomaţiei belgiene, Philippe Goffin, relatează AFP, scrie agerpres. „Noi suntem printre solicitanţii unei astfel de coordonări, dar nu funcţionează. Anumite ţări au intrat într-o formă de concurenţă turistică”, a declarat el într-un interviu pentru cotidianul La Libre Belgique.

Miniştrii de Interne au încercat să ajungă Vineri la un acord pentru redeschiderea coordonată a frontierelor interne şi externe ale UE, închise din luna Martie pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Majoritatea statelor a acceptat data de 15 Iunie pentru ridicarea controalelor şi a restricţiilor de circulaţie instituite în cadrul spaţiului Schengen, dar unele state preferă să decidă singure.

„Atunci cînd Italia anunţă prima redeschiderea frontierelor sale pe 3 Iunie, face asta şi pentru a lansa un apel către turişti”, a subliniat ministrul. „Fiecare a gestionat această criză într-un mod foarte autonom, pentru că situaţia nu este la fel peste tot”, a explicat el.

„Marele ducat al Luxemburgului nu şi-a închis niciodată frontierele. Germania şi-a închis foarte strict frontierele, după care a fost printre primele care a pledat pentru redeschidere. Noi, belgienii, am pledat pentru coerenţă europeană. Asta, în mod evident, nu a fost posibil”, şi-a exprimat el regretul.

„În ceea ce priveşte redeschiderea frontierelor UE spre exterior, Belgia va lua o decizie în lumina recomandărilor Comisiei Europene. Rămîn optimist în privinţa capacităţii Europei de a anunţa o dată comună”, a conchis el.

Interdicţia călătoriilor neesenţiale spre UE instituită pe 17 Martie a fost prelungită pînă la sfîrşitul lunii Iunie pentru a permite buna pregătire a unei deschideri progresive a frontierelor externe. Însă Grecia, a cărei economie depinde de turism, şi-a anunţat decizia de a relua călătoriile aeriene de la 15 Iunie într-o serie de ţări terţe precum Australia, China şi Coreea de Sud.

Philippe Goffin a avertizat împotriva anunţării dispariţiei virusului. „Sperăm că nu vor exista evoluţii negative, pentru că în caz contrar vom lua din nou măsuri”, a spus el.

Ministrul a reamintit dependenţa statelor UE pentru furnizarea de material medical şi a pledat pentru crearea de „rezerve strategice de anumite produse” pentru a evita concurenţe intereuropene. Trebuie făcute eforturi pentru dezvoltarea unei reţele de producţie în UE, a insistat el.