2014 – anul marilor încercări regionale

Autor: Kurt SOLOVIOV

Ceea ce se întîmplă acum în Ucraina ar trebui să ne îngrijoreze teribil pe toţi, în special clasa politică executivă de la guvernare. Revoltele din Ucraina conturează deja un veritabil război civil. Oricît ar fi de discutabile următoarele ipoteze, credem că merită totuşi luate în calcul.

Considerăm că abia acum se vede cu o limpezime şi mai mare că Ucraina, cu teritoriul ei actual, este şi ar putea fi un pietroi prea împovărător pentru Uniunea Europeană. La modul în care evoluează lucrurile în oraşele ucrainene, o scindare teritorială a acestei ţări începe deja să capete contur. Teoretic, iniţiatorii acestor revolte – Oleg Tyagnibok, Partidul ”Libertatea”, Arsenii Yaţeniuk, Partidul ”Patria” şi Vitalii Kliciko, Partidul ”UDAR” – nu au cum să-şi dorească aşa ceva propriei lor ţări.

Totuşi, doreşte cineva scindarea teritorială a Ucrainei? Oricît ar părea de paradoxal, înclinăm să credem că aşa ceva convine şi Estului, în speţă Rusiei, şi Occidentului, nu neapărat şi UE. Un lucru este clar: Protestele de la Kiev, declanşate în ziua de 21 Noiembrie 2013, nu ar fi avut loc dacă Rusia nu ar fi recurs la toate metodele de presiune pentru a împiedica Ucraina să semneze Acordul de Asociere cu UE la Summit-ul de la Vilnius. Este aproape imposibil ca Rusia să nu fi anticipat aceste ample manifestaţii populare, iar asta, mai ales, în contextul în care posedă unul dintre cele mai mari şi performante servicii secrete din lume.

În acest context, nu mai miră pe nimeni decizia Parlamentului Regional din Republica Autonomă Crimeea de a ieşi din componenţa Ucrainei, iar asta în situaţia în care protestatari vor reuşi să provoace alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Nu credem că mai este vreun secret pentru cineva interesul Rusiei faţă de Crimeea, pe care nu o vor ceda niciodată. Poate că tocmai aşa îşi găsesc explicaţie şi ştirile potrivit cărora de partea forţelor de ordine ucrainene, care acţionează împotriva manifestanţilor, se mai află trupe speciale şi agenţi ai FSB din Rusia. Acesta ar putea fi un pretext perfect credibil – înăbuşirea revoltelor în favoarea actualei Puteri de la Kiev, deci şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei –, dar ce ne facem în condiţiile în care „Rusia ştia/ştie că această ţară este deja obiectul destrămării teritoriale?

În consecinţă, evoluţia evenimentelor este extrem de interesantă dacă ne gîndim la motivul declanşării iniţiale a protestelor – nesemnarea Acordului de Asociere cu UE şi obligarea conducerii Ucrainei să revină asupra acestei decizii – şi la amploarea la care s-a ajuns – alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.

Chestiunea este extrem de gravă în condiţiile în care opoziţia protestatară pare să se fi constituit într-o forţă civilă masivă care acţionează deja în parametri tactici, strategici de tip militar chiar. Să reţinem că de partea opoziţiei protestatare se află şi veterani ai războiului din Afganistan din organizaţia ”Autoapărarea Ucrainei”.

Pe mai departe, aşa cum se întîmplă de regulă peste tot în lume, revoltele la astfel de proporţii sînt extrem de costisitoare. Conform datelor publice, finanţatorii revoltelor, în primul rînd, sînt partidele organizatoare, oameni de afaceri interesaţi în schimbarea Puterii actuale, colectări publice de fonduri financiare de susţinere etc. Este greu să estimăm doar costurile de întreţinere a protestelor dacă ţinem seamă de amploarea lor. Alimentarea, încălzirea şi întreţinerea spiritului protestatar costă bani mulţi în secolul nostru.

În ansamblu, înclinăm să credem că protestele din Ucraina mai pot fi alimentate, în egală măsură, de Rusia şi Occident, mai precis de SUA. Altminteri nici nu căpătau o aşa de mare amploare, n-ar fi fost atît de violente şi radicale. În termeni reali, Rusia este suficient de justificată în pretenţiile teritoriale faţă de Crimeea. De cealaltă parte, este greu de conceput că americanii nu vor „să-şi recupereze Revoluţia Portocalie”, fie şi în dimensiuni mai reduse. În aceste condiţii, scindarea Ucrainei se impune ca o necesitate a „intereselor naţionale” ruseşti şi americane.

Demn de reţinut este faptul că în componenţa Ucrainei se află o serie de teritorii istorice cu istorii disputabile şi discutabile. Centrele regionale Lvov şi Rivne sînt situate în zona de Vest a ţării. Lvov şi Rivne fac parte din Galiţia istorică orientală ruteană, teritorii care s-au aflat în componenţa Imperiului Austro-Ungar, iar în perioada interbelică au aparţinut Poloniei. Tot la fel, în contextul adevărului istoric, se poate vorbi despre Bucovina de Nord, Basarabia de Sud...

Indiferent de rezultat, marele perdant al acestui conflict este sau va fi Victor Ianukovici, pe care ruşii au ştiut să-l folosească de minune. Viitorul lui politic este deja pecetluit, adică i-a fost pus capăt. În perspectivă, într-o „altă Ucraină”, una ieşită de sub influenţa Rusiei, se conturează deja imaginea prezidenţială a lui Vitali Kliciko.