Turcia sfatuieste SUA sa-si vada de treaba lor: ‘A trecut un an si jumatate de la alegeri si nici acum n-au terminat discutiile’

Premierul turc, Binali Yldirim, a respins Vineri preocupările exprimate de către Washington în legătură cu corectitudinea alegerilor prezidenţiale şi legislative anticipate care vor avea loc pe 24 Iunie în Turcia, spunînd că SUA ar trebui să se concentreze pe preocupările lor electorale, aluzie la o presupusă ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres. ”Ei (americanii) ar trebui să se uite la ei înşişi. A trecut un an şi jumătate de la alegeri. Dezbaterile dacă au fost fraude, nereguli, nu s-au încheiat nici acum în America”, a declarat Yildirim la Ankara.

Joi, purtătoarea de cuvînt a Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, a declarat presei că ‘va fi greu de organizat alegeri complet libere, corecte şi transparente” în Turcia în condiţiile stării de urgenţă, care a fost introdusă în urmă cu aproape doi ani.

”Suntem preocupaţi în legătură cu capacitatea lor de a organiza alegeri în timpul acestui tip de stare de urgenţă. Am vrea, desigur, să vedem alegeri libere şi corecte, dar există o preocupare aici”, a afirmat dna Nauert la Washington.

Instituţii americane au ajuns în mare măsură la concluzia că Rusia a intervenit în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 pentru a provoca diviziuni şi pentru a îndrepta opinia publică împotriva candidatei democrate Hillary Clinton, care a pierdut în favoarea lui Donald Trump.