Turcia lui Erdogan vrea sa-si reevalueze relatiile cu Europa „fascista şi cruda”

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a anunțat marți că, după referendumul din 16 Aprilie privind reforma constituțională, Turcia și-ar putea reevalua relațiile cu Europa, pe care a descris-o drept „fascistă și crudă” și a asemănat-o cu cea din perioada interbelică, transmite Reuters.

Turcia nu va mai fi amenințată de procesul de aderare la Uniunea Europeană, a spus Erdogan, care a adăugat că de acum înainte Ankara nu va mai permite vreunui european aflat pe teritoriul turc să desfășoare activități de „spionaj”, sub diferite pretexte.

Relațiile dintre Turcia și mai multe țări Vest-europene s-au deteriorat semnificativ în ultimele săptămîni, Ankara comparînd de mai multe ori cu metodele ''naziste'' sau ''fasciste'' refuzul unor state, în special Germania și Olanda, de a le permite unor miniștri turci să participe pe teritoriul lor la mitinguri în favoarea referendumului din 16 Aprilie privind întărirea puterilor președintelui turc.

Berlinul a calificat Luni drept „inacceptabile” acuzațiile formulate în ajun de președintele turc, care a afirmat că șefa Executivului german „aplică practici naziste” contra etnicilor turci din Germania și a oficialilor turci.

"Cînd le spunem că sunt naziști nu le place. Își manifestă solidaritatea. În special Merkel. Dar tu ai recurs în acest moment la practici naziste", a atacat-o Erdogan pe Merkel într-un discurs televizat desfășurat la Istanbul. "Împotriva cui? A confraților mei turci din Germania și a fraților miniștri și parlamentari" care au încercat să se deplaseze în Germania în urmă cu două săptămîni pentru a face campanie în favoarea extinderii prerogativelor președintelui Turciei. "Misiunea ta nu este să susții organizațiile teroriste, ci să le extrădezi", a mai spus Recep Tayyip Erdogan, cu referire la Angela Merkel.

Turcia a mai acuzat Germania, la începutul lunii, că recurge la practici "naziste" atunci cînd împiedică desfășurarea mitingurilor electorale pro-referendum și cînd refuză participarea miniștrilor turci, provocînd reacții critice la Berlin, Bruxelles și Paris. Și la adresa Olandei, care a interzis la rîndul ei venirea unor miniștri turci, Erdogan a folosit aceiași termeni, deși fusese avertizat de mai mulți lideri europeni să renunțe la aceste expresii.