TRUMP, PRIMUL DISCURS DUPA PREZIDENTIALE

Cel de al patruzeci și cincilea președinte al SUA a avut primul discurs public după plecarea din funcție – el l-a criticat pe Joe Biden și nu a exclus că va participa la următoarele alegeri prezidențiale.

Conferința pentru acțiunea politică conservatoare (CPAC) este un forum anual, organizat anul acesta în Florida de către Uniunea Conservatoare Americană. La Orlando, Florida, fostul președinte Donald Trump a susţinut primul său discurs public de la încheierea mandatului său de președinte pe 20 ianuarie.

Donald Trump a continuat să denunțe alegerile prezidenţiale din 2020 ca fiind „fraudate”, precizînd că „am primit mai multe voturi decît orice preşedinte din istoria Statelor Unite” (75 de milioane de voturi). Fostul preşedinte a mai spus că „vom continua să luptăm pînă la victorie” şi „sîntem mai puternici decît ei”.

Trump a lăsat să se înţeleagă că ar putea intra în cursa prezidențială din 2024, menționînd că „putem chiar decide să-i învingem pentru a treia oară”, făcînd aparent referire la victoria sa electorală din 2016 și la rezultatul din cursa din 2020.

„În următorii patru ani, curajoșii republicani din această sală vor fi în centrul efortului de a se opune democraților radicali, mass-mediei bazate pe știri false (...) și vreau să știți că voi continua să lupt alături de voi”, a subliniat Trump.

 

Nu va fi un nou partid

De asemenea, el a menţionat că „nu voi înfiinţa un nou partid”, dezminţind zvonurile anterioare potrivit cărora ar putea forma un nou „Partid Patriotic”.

„Nu înfiinţez un partid nou (…). Vom face ceea ce am făcut chiar de la început, adică să cîștigăm”, a accentuat Trump.

 

„Au pierdut Casa Albă”

Fostul președinte a mai spus că democrații vor pierde Casa Albă peste patru ani și a repetat acuzațiile de fraudă electorală.

„[Președintele SUA, Joe] Biden a eșuat în funcția sa de primă importanţă în calitate de șef executiv care aplică legile americane. Numai acesta ar trebui să fie un motiv suficient pentru ca democrații să sufere pierderi nimicitoare în mijlocul perioadei [de mandat] și să piardă Casa Albă decisiv în patru ani. De fapt, ştiţi bine că au pierdut Casa Albă”, a spus el.

 

„America, pe ultimul loc”

Critica lui Trump la adresa democraților a continuat, vizîndu-l pe Joe Biden în mod specific şi descriind prima lună de mandat a noii administrații drept „dezastruoasă”.

„Deja administrația Biden a dovedit că este anti-locuri de muncă, anti-familie, anti-frontiere, anti-energie, anti-femei și anti-știință. Într-o singură lună am trecut de la «America First» [America, pe primul loc] la «America Last» [America, pe ultimul loc]”.

Trump a criticat în special politica privind imigrația a lui Biden, numind-o o trădare a valorilor fundamentale ale Americii.

Administrația Biden a întîmpinat un val de imigranți care doresc să se mute în Statele Unite în căutarea unei vieți mai bune, după ce președintele democrat a oprit proiectul lui Trump privind zidul de la frontiera cu Mexicul.

Trump a denunțat și alte politici ale lui Biden, cum ar fi decizia acestuia ca SUA să se alăture din nou Acordului climatic de la Paris și susținînd că, sub noua administrație, SUA vor depinde mai mult de petrolul importat.

De asemenea, s-a referit şi la unul dintre subiectele principale ale Conferinței, care este „anularea culturii” („cancel culture”), spunînd că trebuie să „îmbrățișăm gîndirea liberă” și să „ne opunem corectitudinii politice”: „Respingem nebunia stîngii. Respingem anularea culturii”.

La finalul discursului său exploziv, Donald Trump a mai spus că „această călătorie e abia la început” şi că „într-un final vom cîștiga, iar America va fi mai mare și mai puternică decît oricînd”.

Discursul, care a durat mai mult de o oră, a constituit prima apariție publică a lui Trump după ce i-a făcut loc lui Joe Biden la Casa Albă. Fostul președinte nu a participat la inaugurarea lui Biden din 20 ianuarie, plecînd în Florida dimineața devreme.