Sînt cetăţean american şi susţin, în România, un partid cu o orientare euro-realistă, apropiată conservatorilor britanici, deci privesc către Bruxelles cu un scepticism bine temperat. Americanii şi britanicii au avut întotdeauna o anume mefienţă (mefienţă – neîncredere, bănuială; nota red.) faţă de aparatul birocratic uriaş şi ineficient al Uniunii Europene, faţă de tendinţa de supra-reglementare şi faţă de risipa din zona fondurilor de coeziune. Despre extravagantele plimbări ale Parlamentului European între Bruxelles şi Strasbourg, care-i costă pe contribuabilii europeni zeci de milioane de euro anual, nici nu mai vorbesc.

Cu toate acestea, cred că, pentru România, aderarea la UE a fost o şansă uriaşă. Pe care a ratat-o. Chiar dacă ţara noastră primeşte de la Bruxelles mult mai mulţi bani decît cotizează – în pofida jalnicei rate de absorbţie – sînt tentat să spun că România este pe cale să piardă de pe urma faptului că se află în interiorul UE. Nu sugerez că trebuie să părăsim acest club, ci vreau să arăt că clasa politică a ratat toate oportunităţile, ba chiar a tras concluzia că poate să-şi facă de cap, în absenţa unor presiuni eficiente ale Bruxelles-ului.

Ştirile bune: în 2013, România a plătit către UE 1,53 miliarde euro şi a primit de la Bruxelles peste 5,5 miliarde. Bilanţ pozitiv de 4,02 miliarde euro. A fost cel mai bun an, în 2012 am avut un plus de numai două miliarde, iar în 2011 de 1,32 miliarde de euro. În total, din 2007 pînă în februarie 2014, România a ieşit pe un plus de circa 13 miliarde de euro, în relaţia cu UE.

Pare enorm, dar, în realitate, este puţin. Ceea ce m-a şocat cel mai mult şi practic m-a determinat să scriu acest comentariu este evoluţia evaziunii fiscale, după ce am aderat la Uniunea Europeană: 2006 – 7,99% din PIB, 2007 – 11,2%, 2008 – 11%, 2009 – 13%, 2010 – 15%, 2011 – 15,15%, 2012 – 16,3%, iar 2013 – 16,2%. Sînt datele Consiliului Fiscal, care arată că imediat ce politicienii români s-au văzut primiţi în acest club select au început să-şi facă de cap. Evaziunea a explodat şi pe fondul crizei, dar, repet, cred că principalul motiv este dispariţia presiunilor de la Bruxelles. Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie, în absenţa unor sancţiuni financiare, este ineficient. Pur şi simplu politicienilor de tip Ponta nu le mai pasă, dovada fiind faptul că toate cererile adresate de DNA către Parlamentul dominat de PSD au fost respinse. Toate! Demnitarii români beneficiază de imunitate totală în faţa Justiţiei, o situaţie fără precedent în UE. O vreme, a părut că blocarea aderării la Schengen îi va determina pe liderii români să se conformeze cerinţelor Comisiei Europene. Nu s-a reuşit nici cu această formă de presiune, maşina de propagandă a PSD îngropînd subiectul Schengen.

Despre eşecul absorbţiei fondurilor de coeziune nu mai scriu, s-au spus destule. Oricum, în materie de subvenţii primite de la Bruxelles, am sentimentul că singura zonă unde lucrurile merg bine este cea a plăţilor directe la hectar. Practic, aceasta este o formă de asistenţă socială pentru şomerii care s-au mutat de la oraş la ţară şi practică o agricultură de subzistenţă. Efectul cred că este cît se poate de prost: nu există o încercare de diversificare a producţiei agricole, de ridicare a calităţii şi de adaptare la cerinţele pieţei. Din păcate, presimt un dezastru asemănător cînd vom începe să cheltuim fondurile primite de la UE pentru intervalul 2014-2020. Guvernul vrea să aloce vreo 500 de milioane de euro doar pentru pomeni: zahăr, ulei şi alimente pentru „categoriile defavorizate”. Nu programe pentru eradicarea sărăciei, nu măsuri pentru reducerea abandonului şcolar. UE se transformă într-un fel de baron local, mai mare şi mai gras.

La şapte ani de la aderarea la UE, cel mai important avantaj pare a fi dreptul cetăţenilor români de a munci în spaţiul european. Rezultatul: peste 3,5 milioane au plecat din ţară. România se depopulează, forţa activă de muncă se reduce şi, după opinia mea, acest fenomen, această supapă, face să nu existe o forţă reformistă care să-i preseze pe politicieni să schimbe ceva. Nu am pretenţia că mă pricep la jocurile bizantine de la Bruxelles, dar cred că un preşedinte inteligent ar regîndi complet politicile europene ale României.

George MIOC,
Contributors.ro